Stoichiţă n-a stat la nicio echipă mai mult de un an. Vezi recordul lui „Lipppi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Stoichiţă a semnat cu CS Mioveni şi a ajuns la un număr impresionant de formaţii pe care le-a antrenat în cariera sa.

După ce în ultimele două săptămâni a fost un fel de consilier tehnic la CS Mioveni, Mihai Stoichiţă (foto) a acceptat, ieri, postul de antrenor la echipa argeşeană. El va semna un angajament valabil până în vara anului 2013, având ca obiectiv, pentru sezonul actual, salvarea de la retrogradare. Dincolo de noul contract, Stoichiţă a reuşit să stabilească un record greu de egalat pentru un tehnician român: CS Mioveni este a 19-a formaţie la care el este antrenor.

De altfel, exceptând perioada în care a fost secundul lui Ţiţi Dumitriu la Steaua, între 1994 şi 1997, Stoichiţă n-a stat mai mult de un an la o formaţie, existând sezoane când a pregătit mai multe echipe. Invers proporţional cu numărul formaţiilor antrenate este numărul trofeelor câştigate de tehnicianul de 57 de ani, în palmaresul său aflându-se doar trei titluri, cu Steaua, Şerif Tiraspol şi Piunik Erevan, şi tot atâtea cupe naţionale, cu aceleaşi formaţii.

Mulţescu a fost la „doar" 17 cluburi

Următorul clasat într-un top al „globe-trotterilor" din breasla antrenorilor este tehnicianul Sportului, Gigi Mulţescu, care a pregătit 17 cluburi de-a lungul carierei sale. Poziţia a treia este împărţită de Florin Halagian şi Sorin Cârţu, ambii cu câte 13 formaţii antrenate.

Echipele lui Mihai Stoichiţă

- Naţional (1988-1990) - secund, (1999-2000) - principal
- Callatis Mangalia (1991-1992)
- Rocar (1992-1993)
- Dinamo (1993-1994) - secund
- Steaua (1994-1997) - secund
(1997-1999, 2009-2010) - principal
- Litex Loveci - Bulgaria - (2000-2001)
- Panama (2001)
- Şerif Tiraspol - Moldova - (2001-2002)
- Ankaragücü - Turcia - (2002-2003)
- Armenia (2003-2004)
- Piunik Erevan - Armenia - (2003-2004)
- Farul (2004)
- Oţelul Galaţi (2005)
- Kuweit (2005-2006)
- Aris Limassol - Cipru - (2007-2008)
- Al-Salmiya - Kuweit - (2008-2009)
- AEL Limassol - Cipru - (2009, 2010-2011)
- Astra Ploieşti (2010)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite