Antrenor Contra Jucător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape 35 de ani, Cosmin Contra a debutat ca antrenor, pe banca Timişoarei, cu o victorie, scor 2-1, împotriva Sportului Studenţesc, într-un meci în care a evoluat 8 minute. „Guriţă“ mărturiseşte că meseria de antrenor este de multe ori mai solicitantă decât cea de jucător şi admite că a riscat începându-şi cariera direct la o echipă de top.

La primul meci avându-l pe pe banca tehnică pe Cosmin Contra, timişorenii au fost conduşi de Sportul, însă au revenit cu o „dublă" a fundaşului Scutaru. „Este mult mai greu pe bancă, din postura de antrenor, decât pe teren, ca jucător", recunoaşte internaţionalul român, care spune că partida cu Sportul l-a epuizat şi fizic, şi psihic.

„La marginea terenului aveam anumite reacţii, pe gazon vedeam totul altfel. Şi înainte de meci mi-a fost foarte greu. Am avut câteva zile intense, în care nu am putut dormi bine, dar mă bucur acum că s-a terminat cu bine", a povestit Contra.

Deşi a avut parte de un debut fericit, fotbalistul-antrenor recunoaşte că şi-a asumat un risc mare acceptând oferta celor de pe Bega: „Nu ştiu dacă e bine că am luat-o de sus, la nivel înalt direct, dar nu puteam refuza propunerea Timişoarei. Oamenii de aici au mare încredere în mine şi sper să duc echipa pe primele locuri".

Era să-şi strice debutul

Unul dintre responsabilii cu buna dispoziţie în vestiarul bănăţenilor, „Guriţă" nu s-a schimbat radical de când a fost numit antrenor: „Ştiu şi când să glumesc, dar şi când să fiu dur. Nu sunt un tip strict, sever, însă băieţii trebuie să înţeleagă că nu mai sunt colegul, ci antrenorul lor. Dacă nu înţeleg asta, va fi rău pentru mine, dar şi pentru ei, deoarece rezultatele bune nu pot veni pe un fond negativ". Contra a devenit al treilea antrenor-jucător din istoria Ligii I, după Mircea Lucescu şi Dorinel Munteanu. „Guriţă" s-a introdus în teren cu opt minute înainte de final, însă a fost la un pas de autogol.

Contra a deviat o minge în bara porţii lui Pantilimon la una dintre ultimele faze ale meciului. Dacă reuşea „performanţa" să înscrie în propria poartă,
Contra îşi strica singur debutul ca antrenor. „Bine că a fost bară. Am vrut să resping, dar mingea a luat o traiectorie ciudată", a explicat „Guriţă". Alexa, principalul sfătuitor

Contra are parte de ajutor din partea lui Dan Alexa. „Este căpitan şi mâna mea dreaptă. Am discutat şi ştie că aştept cel mai mult de la el", spune internaţionalul român. „Guriţă" se consultă şi în probleme tehnico-tactice cu Alexa, fotbalist care va dobândi curând carnetul de antrenor. „Dan îşi ia în februarie licenţa de antrenor. Contra de abia în iarnă începe cursurile. Învaţă unul de la altul acum, pentru că sunt amândoi preocupaţi să acumuleze cât mai multe cunoştinţe", ne-a mărturisit Mircea Rădulescu, şeful Şcolii de Antrenori.

"O să mai joc atât timp cât mă vor ţine picioarele şi cât cred eu că pot face faţă. Antrenamentele le fac la aceeaşi intensitate cu băieţii."
Cosmin Contra jucător-antrenor FC Timişoara

"Cosmin ar trebui să aleagă: ori jucător, ori antrenor. Îi va fi greu să pregătească un meci ca tehnician şi să facă faţă şi cerinţelor de jucător."
Viorel Moldovan antrenor Sportul

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite