Andone: "N-am auzit până acum de Olimpia Bălţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, miercuri, la plecarea spre Chişinău, că nu auzise de Olimpia Bălţi, adversara echipei sale din turul doi preliminar al Ligii Europa, dar că îşi doreşte ca jucătorii săi să-şi demonstreze superioritatea.

"Deschidem sezonul şi sper să nu fie cu emoţii acest meci pentru că jucătorii sunt profesionişti şi sper să conştientizeze faptul că e vorba de imaginea României în Europa. Dacă eşti echipă cu pretenţii nu poţi să te duci la Chişinău şi să nu dai totul. Am multe date despre ei mai ales că acolo se vorbeşte româneşte şi am mulţi prieteni în zonă. În fotbal se pot întâmpla multe, dar trebuie să nu luăm meciul uşor. Ţinând cont că e primul meu meci aici sper că începem cu dreptul. Eu cred că i-am motivat pentru că e un meci internaţional şi le-am arătat şi meciul de la Lankaran, unde era un brazilian care câştiga 600.000 de euro salariu. Olimpia Bălţi e o echipă care joacă fotbal, nu e o echipă dură. Nu joacă la întâmplare, încearcă să construiască, pun mingea jos. Tragedia va fi pentru noi dacă nu ne vom califica, nu pentru ei. Eu am auzit acum pentru prima dată de Olimpia Bălţi, sincer. Sunt de atâţia ani în fotbal şi nu auzisem de Olimpia Bălţi. Trebuie să ne facem datoria, să nu-i ignorăm, şi trebuie să le demonstrăm că suntem mai buni. Asta e realitatea că suntem mai buni, dar mai trebuie să şi demonstrăm. Olimpia cu greu şi-ar găsi un loc în Liga I, e altceva", a declarat Andone la Aeroportul Henri Coandă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite