Ando l-a potolit pe N’Doye

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui Dinamo speră că, având soţia şi copilul alături, senegalezul nu va mai ieşi în cluburile de noapte. Aflată în tribunele stadionului, doamna N’Doye s-a bucurat zgomotos la golul marcat de mijlocaşul „câinilor“ în meciul cu Olimpia Bălţi.

Metodele lui Andone de a conduce o echipă au început deja să dea roade. Dinamo joacă altceva faţă de finalul sezonului trecut, însă asta nu e tot. Diferenţa stă şi în atitudinea jucătorilor. Atât în cea de pe teren, cât şi în cea din viaţa privată. De exemplu, antrenorul de 50 de ani l-a „domesticit" pe N'Doye.

Andone l-a sfătuit, în luna iunie, pe senegalezul „câinilor" să-şi aducă familia la Bucureşti şi s-o termine cu ieşitul prin cluburi şi cu relaţiile cu alte femei. Zis şi făcut. Soţia şi fetiţa lui Ousmane au venit la Bucureşti şi au asistat şi la meciul cu Olimpia Bălţi. Africanul le-a convins pe cele două fete din viaţa lui să lase New York-ul, unde familia N'Doye are un apartament, pentru Bucureşti.

Au plâns când au ajuns la Vaslui

Joi seară, soţia Terena şi fetiţa Mareta, în vârstă de patru ani, s-au bucurat zgomotos la golul trei al lui Dinamo contra Olimpiei Bălţi, marcat chiar de capul familiei. Totuşi, victoria cu moldovenii n-a putut fi celebrată în trei, întrucât, imediat după terminarea jocului, Andone i-a băgat pe N'Doye şi colegii săi în cantonament.

Altfel, Bucureştiul este un oraş mai pe gustul Terenei şi Maretei. Învăţate cu viaţa din SUA, ambele au început să plângă când au vizitat Vasluiul, pe vremea în care Ousmane evolua la echipa lui Porumboiu!

Atunci, ele s-au întors imediat la New York. Un alt dinamovist susţinut de familie la partida cu Olimpia Bălţi a fost Gabi Torje, vizitat la Bucureşti de mama şi sora lui.

„Şansele cu Hajduk nu sunt mari"

Soţia şi fetiţa mijlocaşului dinamovist s-au bucurat la golul trei



Supărat din cauza absenţei suporterilor joi seară, Ioan Andone nu a oferit şanse prea mari echipei sale de a trece de Hajduk Split, în turul III preliminar din Liga Europa.

„Primul nostru obiectiv trebuie să fie readucerea suporterilor la stadion. Sper să trecem de Hajduk, dar şansele nu sunt foarte mari. Am văzut un meci al lor, o să mai văd unul.", a spus Andone.

Dinamo întâlneşte Hajduk Split, acasă, la 29 iulie, meciul urmând a fi televizat de Pro TV, de la ora 21.00. Returul se va juca la Split, la data de 5 august. 

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite