Alexandru Ioniţă a pus mâna pe banii „ţapilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ioniţă a fost prezentat ieri la echipa germană
Alexandru Ioniţă a fost prezentat ieri la echipa germană

Atacantul rapidist a semnat ieri cu FC Köln, unde va evolua patru sezoane timp în care va câştiga 1.400.000 de euro. Fotbalistul de 20 ani va rămâne până în vară la echipa giuleşteană. Ioniţă a reuşit un salt incredibil în doar câteva luni. De la un venit lunar de 1.200 de lei, cât primea în Giuleşti, a ajuns la 350.000 de euro pe sezon la echipa „ţapilor“ din Germania.

Cele şase goluri marcate de Alexandru Ioniţă (20 de ani) pentru Rapid, în turul acestui campionat, i-au convins pe conducătorii de la FC Köln (locul 13 în Bundesliga) să achite 2,5 milioane de euro omologilor din Giuleşti, pentru a-şi asigura serviciile atacantului român pentru următorii patru ani.

Ioniţă se va alătura noilor săi coechipieri abia la vară, până atunci el fiind lăsat să evolueze tot pentru alb-vişinii.

Născut şi crescut într-o familie de oameni modeşti, care locuiesc în comuna Popeşti-Leordeni, situată la marginea Bucureştiului, Ioniţă are ocazia acum de a cunoaşte o altă lume. „Jucătorul a fost extraordinar de bine primit aici şi cu siguranţă este cea mai bună soluţie pentru el.

Ioniţă este foarte bucuros şi mulţumit că a semnat cu FC Köln", ne-a spus Traian Gherghişan, agentul jucătorului. Şi antrenorul lui Köln, Zvonimir Soldo, spune că l-a urmărit insistent pe Ioniţă până şi-a dat acordul:

„L-am văzut tot turul de campionat. Este un jucător care va evolua la noi din vară. Ne poate ajuta pentru viitor". Saltul financiar pe care-l face atacantul român este unul uriaş.

Dacă la antrenamentele alb-vişiniilor, de la baza ProRapid, Alexandru ajungea după ce schimba două mijloace de transport (metrou şi tramvai), iar drumul dura două ore, acum, la Köln lucrurile vor sta altfel.

În Germania, la echipa "ţapilor", Ioniţă va fi remunerat cu 1,4 milioane de euro timp de patru ani, în timp ce în ţară câştiga lunar  doar 1.200 de lei. „Este o trecere bruscă şi sper ca acest transfer să nu-i ia minţile", ne-a spus şi Nae Manea.

Afacere pentru Rapid

Finanţatorul echipei de lângă Grant, George Copos, va avea şi el de câştigat de pe urma tranzacţiei. 2,5 milioane de euro vor intra în vistieria Rapidului, la care se va adăuga un procent dintr-un viitor transfer al fotbalistului. Este o adevărată afacere pentru Copos, care a cheltuit doar 100.000 de euro cu acest jucător.

Gigel Bucur, după Dan Petrescu

Trecerea lui Ioniţă la FC Koln înseamnă al doilea şi ultimul transfer al unui jucător român la o echipă din Occident în această iarnă. Prima mutare a fost cea a lui Tamaş la WBA, în liga a doua engleză.

În toate campionatele puternice din Europa, respectiv Anglia, Germania, Spania, Italia, Franţa şi Olanda, perioada de transferuri s-a încheiat.

Singura modalitate prin care un fotbalist român ar putea ajunge într-una din aceste ţări ar fi să devină liber de contract. Altfel, pentru
jucătorii români singurele portiţe de a ajunge în străinătate rămân ţările din Est şi campionatele din zona arabă.

Aşa cum se întâmplă cu Gigel Bucur, atacantul Timişoarei fiind ca şi transferat la Kuban Krasnodar, echipă antrenată de Dan Petrescu. „În mare ne-am înţeles. Mai sunt de pus la punct anumite detalii. E o chestiune de ore până voi semna contractul", a spus Bucur, care va câştiga 500.000 de euro pe an.

“Ioniţă este un jucător foarte bun, care ne va ajuta mult în viitor. Până la vară rămâne la Rapid."
Zvonimir Soldo
antrenor FC Köln

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite