Alexa, patron în Liga a III-a !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa lui Dan Alexa a terminat turul pe  locul trei
Echipa lui Dan Alexa a terminat turul pe locul trei

„Mai joc doi, trei ani, apoi mă apuc serios de antrenorat”, spune Dan Alexa. Căpitanul timişorenilor are şi un plan de rezervă, în cazul în care meseria de tehnician nu-i va da satisfacţii maxime.

Va rămâne tot în fenomen, însă nu ca jucător sau antrenor, ci ca patron. Şi asta pentru că de aproape doi ani mijlocaşul finanţează o echipă din zona sa natală.

„Împreună cu primarul am decis să facem ceva pentru fotbalul din Caransebeş, aşa că am înfiinţat echipa SC Scorilo, care acum a ajuns în liga a treia sub titulatura de Scorilo Autocatania. Am luat totul de la zero şi am investit destul de mulţi bani", a povestit Alexa pentru „Adevărul".

Căpitanul echipei de pe Bega susţine că bugetul pe care-l avea alocat pentru echipă a fost depăşit cu mult în momentul în care proiectul său a prins contur: "Socotelile de pe hârtie nu s-au mai potrivit cu cele reale. Nu ştiu exact câţi bani am băgat, însă cred că este vorba de câteva sute de mii de euro".

Criza financiară l-a atins şi pe fostul dinamovist, care nu-şi mai permite acum să investească la echipă sume mari: "Anul acesta am ajutat clubul mai mult cu sfaturi, cu unele idei... Nu mi-am mai permis să dau banii de care era nevoie. Sper să treacă această criză cât mai repede, să revină lucrurile la normal".

După ce va încheia conturile cu fotbalul ca jucător, Alexa vrea să treacă pe banca tehnică. „Acum am carnet de antrenor A, pot fi principal şi în Liga 1, însă doar dacă alături de mine stă un posesor de licenţă Pro. Voi începe şi eu anul viitor cursurile să-mi iau atestatul, să nu mai am niciun fel de problemă", a dezvăluit „Chirurgul".

Acesta plănuieşte să-i calce pe urme lui Cosmin Contra: "Aş vrea să-mi încep cariera de antrenor la nivel înalt, aşa cum a făcut-o şi «Guriţă». Am stat mult de vorbă cu el despre viitor şi am realizat că avem multe idei comune". 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite