Adrian Piţ, prezentat oficial la Universitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Adrian Piţ a părăsit campionatul Italiei pentru a reveni în competiţia internă, semnând un contract cu Universitatea Cluj

După achiziţionarea lui Alex Păcurar, fotbalist venit de la Steaua, Universitatea s-a întărit prin transferul lui Adrian Piţ,  care s-a aflat în proprietatea celor de la AS Roma. Plecat de mai mulţi ani din România, acesta a fost convins să semneze de iniţiativa lui Florian Walter de a se califica în cupele europene, în doi ani:

„Este un proiect foarte important, bine pus la punct, sper să nu dezamăgesc. Nivelul fotbalului românesc s-a ridicat foarte mult. M-au convins proiectul şi seriozitatea persoanelor cu care am vorbit. Am vorbit cu domnul Walter, nu este un pas înapoi pentru mine, din contră. Sper să mă antrenez cât mai bine şi să îmi ajut echipa. Am jucat pe mai multe posturi la mijlocul terenului şi sunt pregătit la fel şi aici, indiferent unde mă va pune antrenorul”, a declarat acesta, la prima întâlnire cu mass-media.

Pană: „Trebuie să ne facem jocul cu Bistriţa”

„Şepcile Roşii” vor da piept, vineri, cu Gloria Bistriţa, în cadrul etapei a 7-a din prima ligă, într-un meci care va avea loc pe stadionul „Cetate” din Alba-Iulia. Managerul general al clujenilor, Marian Pană, spune că apărarea greoaie a bistriţenilor poate fi depăşită:

„Sunt mulţumit că a mai venit un jucător valoros şi împreună sper să facem lucruri bune. Este la un nivel de pregătire bun, dar nu ştiu încă dacă mă voi baza pe el la meciul cu Bistriţa. Vom avea o întâlnire grea, noi tebuie să ne facem jocul, să fim siguri în apărare şi să marcăm, au o apărare experimentată, dar destul de greoaie. Noi suntem pregătiţi să-l oprim pe Moraes, e jucătorul care marchează, finalizează toată munca echipei şi asta este foarte important”, a spus acesta. După şase etape scurse din această ediţie de campionat, Universitatea are 10 puncte în clasament şi se află pe locul 7.



Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite