Adrian Cristea, menajat pentru transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Cristea nu a fost folosit de stafful tehnic al lui Dinamo în cele două amicale ale iernii, cu Tărlungeni (0-0) şi cu Râşnov (5-1), pentru a fi menajat în vederea unui eventual transfer.

Trei echipe din liga secundă spaniolă au cerut date despre mijlocaşul de 26 de ani, iar dinamoviştii au preferat să nu rişte nimic, introducându-l pe terenuri proaste, acoperite de gheaţă.

Mai ales că şi „Prinţul" a acuzat o lovitură uşoară, la genunchi, care, oricum, nu l-ar fi împiedicat să evolueze dacă Ţălnar ar fi vrut morţiş. Astfel, şi la dorinţa conducătorilor, antrenorul lui Dinamo nu a mizat deloc pe Adrian Cristea în amicalele susţinute la finalul cantonamentului de la Poiana Braşov.

Dinamovistul a stârnit interesul echipelor Levante, Elche şi Cadiz, dar nicio ofertă concretă nu a fost trimisă pe adresa clubului.

Totuşi, atenţia pe care formaţiile din liga secundă spaniolă i-o acordă lui Cristea i-a făcut pe roş-albi să mizeze pe alţi jucători la mijlocul terenului în testele cu Tărlungeni şi Râşnov.

Preţul de transfer al „Prinţului" se negociază de la 1 milion de euro, dar nu este exclus ca dinamovistul să fie, într-o primă fază, împrumutat, mai ales că şi mijlocaşul este hotărât să se despartă de clubul bucureştean.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite