„Adevărul“ vi-l prezintă pe Ilie Stan. Supermijlocaş, nicio realizare ca antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Stan * Foto: Marian Burlacu
Ilie Stan * Foto: Marian Burlacu

Ilie Stan se află la 43 de ani în faţa celei mai mari provocări de până acum din cariera de antrenor. Stan a spus, de mai multe ori, că visează să antreneze Steaua şi că se simte pregătit pentru a face acest pas. Acum trebuie să şi demonstreze asta, mai ales că-i preia pe roş-albaştrii în plin sezon şi într-un moment extrem de slab al acestora.

Ilie Stan (43 de ani), s-a născut în comuna Pogoanele, judeţul Buzău, a cunoscut consacrarea ca fotbalist la Steaua pentru care a jucat nouă sezoane (1987-1995). Stan se mândreşte, printre altele, de prezenţa într-o finală de Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (1989), pierdută însă în faţa italienilor de la AC Milan, scor 0-4. Apoi, şi-a încercat norocul şi-n străinătate. A evoluat în campionatul Belgiei la Cercle Bruges (1995-1997), apoi în Cipru la AEL Limassol (1997-1998), dar şi în Israel, la Hapoel Petah Tikva (198-1999) şi Tzafirim Holon (1999-2000). În total, a bifat 307 partide în care a marcat 66 de goluri, dintre care 57 doar pentru Steaua.
Mijlocaşul, recunoscut pentru „ghiulele" sale, şi-a început cariera de antrenor în 2002, fiind secundul lui Anghel Iordănescu la echipele arabe Al- Ain, Al Ittihad şi Al Shababi, pentru ca mai apoi să-l urmeze pe „Tata Puiu" şi la echipa naţională a României. Ca antrenor principal a debutat în 2003 la Al-Seeb (Oman).
Până-n prezent, cea mai importantă performanţă a lui Stan ca antrenor este promovarea cu Victoria Brăneşti din Liga a III-a în Liga I, în doar două sezoane (2008-2010). În aprilie acest an, Ilie a renunţat la funcţie, după ce-a realizat că nu sunt perspective de a face performanţe.
În prezent, Stan este liber de contract după ce şi-a dat demisia şi de la CS Mioveni, nemulţumit de atitudinea primarului, dar şi a celorlalţi oficiali din cadrul clubului.

Este un adept al atacaului
„Adevărul" vi-l prezintă într-o caracterizare scurtă pe antrenorul Ilie Stan
1. Este foarte muncitor. Stan este genul de antrenor căruia-i place să se implice în toate treburile echipei, nu lasă nimic la întâmplare. Petrece foarte mult timp la stadion, se uită masiv la meciurile de fotbal şi este mereu la curent cu ultimele noutăţi din domeniu.
2. Îi place să promoveze jucători tineri. Ilie Stan este unul dintre cei care l-au criticat pe Gigi Becali după ce latifundiarul a decis să desfiinţeze „Academia Steaua". Pe la toate echipele pe care le-a pregătit până acum, Stan a promovat mereu tineri. Aşa vrea să facă şi la Steaua. „N-am mai văzut de mult în echipa Stelei un jucător produs 100% acolo. Trebuie schimbat şi acest aspect", a spus Stan.
3. Disciplinat. Este tipul antrenorului dur, care instaurează o linişte totală la echipă (genul lui Victor Piţurcă), dar ştie să se şi apropie de jucători, atunci când este cazul.
4. Adept al atacului. Ca şi pe vremea în care era jucător activ, lui Ilie Stan îîi place foarte mult atacul. Nu ştie să facă echipe defensive. Îi place jocul combinativ, din pase scurte şi eficiente, deprins din perioada Steaua '80 şi aşa vrea să facă şi cu actualii roş-albaştrii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite