A plecat „câine“, revine „neamţ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prunea a făcut deplasarea în Germania pentru a parafa transferul lui Andrei Cristea la adversarul de azi al roş-albilor, Karlsruhe. După ce astă-vară cele două cluburi nu s-au înţeles asupra unui împrumut, acum atacantul de 26 de ani va semna un precontract pentru o cedare definitivă.

Dinamoviştii îmbină utilul cu plăcutul. Au părăsit priveliştea de care s-au plictisit la Săftica pentru două zile de pregătire în Germania, ocazie cu care ar putea mări şi bugetul clubului. Cum?

Prin vânzarea lui Andrei Cristea la Karlsruhe, liga secundă, locul 12, echipă pe care „câinii" o vor întâlni astăzi (ora 19.00), într-un amical. Discuţiile dintre părţi pentru cedarea golgheterului sezonului trecut în Liga I (16 goluri) datează încă de astă-vară.

De fapt, atunci nemţii doreau doar să-l împrumute pe jucătorul originar din Bacău, cu opţiune de transfer definitiv, însă afacerea a căzut când s-a ajuns la partea financiară.

De această dată, Cristea are mari şanse să-şi pună semnătura pe un acord cu gruparea din 2.Bundesliga, mai ales că şi Dinamo a mai scăzut din pretenţii, având în vedere forma slabă a atacantului. Astfel, elevul lui Andone va parafa un precontract cu Karlsuhe, pentru o mutare definitivă, din iarnă.

Prunea merge special

Managerul sportiv al „câinilor" a cerut învoire de la instanţele judecătoreşti pentru a părăsi ţara. Florin Prunea avea interdicţie de a pleca din România, fiind anchetat în dosarul „Mită pentru arbitri". Oficialul roş-albilor şi-a motivat cererea chiar prin negocierile pe care trebuie să le poarte în cazul transferului lui Andrei Cristea şi, în cele din urmă, a găsit înţelegere.

Testează echipa pentru derby

În partida cu nemţii de la Karlsruhe, Andone va folosi echipa de start care va constitui primul „11" în derby-ul cu Steaua, programat duminica viitoare. Singura necunoscută pentru „Fălcos" este în privinţa atacului.

În amical, îl va folosi pe Andrei Cristea, care însă nu are drept de joc contra roş-albaştrilor după ce a fost eliminat cu Oţelul. Astfel, Ando ar vrea să-l titularizeze pe Liviu Ganea în derby. „Ganezu'" e accidentat, dar se va reface până la partida de duminică.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite