AISS: "FC Steaua să ia act de decizia justiţiei şi să permită accesul spectatorilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali a interzis accesul pe stadion a 5.500 de suporteri în turul acestei ediţii de campionat
Gigi Becali a interzis accesul pe stadion a 5.500 de suporteri în turul acestei ediţii de campionat

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti somează public conducătorii FC Steaua, printr-un comunicat, să permită accesul tuturor fanilor care au fost interzişi pe stadion, după hotărârea Judecătoriei Sectorului 6, chiar dacă sunt sau nu parte în dosarul a cărui decizie temporară s-a stabilit.

"Somăm public conducătorii clubului FC Steaua Bucureşti să ia act de această decizie şi să permită accesul liber şi nediscriminatoriu tuturor persoanelor care au fost interzise prin decizia internă a clubului, fie că sunt sau nu parte în dosar, pentru a nu irosi inutil timpul instanţelor române cu cereri suplimentare. Deşi această decizie este una temporară, până la finalizarea întregului proces, ea face dovada că sistemul juridic din ţara noastră este unul funcţional şi îndemnăm toţi suporterii nedreptăţiţi să-şi caute dreptatea numai în instanţă", se anunţă în comunicatul AISS. Pe lângă cererea suporterilor în instanţă de a li se permite accesul pe stadion, fanii au cerut şi plata unor daune morale în valoare de un euro pentru fiecare suporter care a fost interzis pe stadionul Steaua .

Suporterii echipei Steaua au acces pe stadion, potrivit unei decizii a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, care a ridicat interdicţia impusă de clubul sportiv, însă finanţatorul Gigi Becali a afirmat că doar cu judecătorul va permite fanilor să intre pe terenul clubului. La 15 aprilie, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti ia în discuţie legalitatea deciziei clubului sportiv de a le interzice accesul suporterilor pe stadion. Între timp, 50 de suporteri au solicitat instanţei emiterea unei Ordonanţe preşedinţiale, prin care să li se permită accesul pe stadion, cerere judecată luni la Judecătoria sectorului 6. Marţi, instanţa a decis admiterea Ordonanţei preşedinţiale. Decizia Judecătoriei sectorului 6 poate fi contestată, în termen de cinci zile, la Tribunalul Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite