15 milioane de euro au venit în ţară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transferurile făcute de grupările din Liga I în această iarnă le-au adus mulţi bani în conturi. Andrei Cristea şi Saşa Bjelanovici sunt singurii ajunşi în Vest. Patronii cluburilor româneşti şi-au umplut buzunarele în această iarnă, încasând din transferuri de şase ori mai mulţi bani decât au cheltuit.

15 milioane de euro au încasat cluburile din Liga I în această iarnă de pe urma jucătorilor pe care i-au vândut, de şase ori mai mult decât au investit patronii Ligii I pentru cei mai importanţi fotbalişti achiziţionaţi.

Dacă altădată aruncau sume uriaşe pentru cumpărarea fotbaliştilor, finanţatori precum dinamovistul Cristi Borcea, stelistul Gigi Becali, timişoreanul Marian Iancu sau rapidistul George Copos au strâns foarte mult cureaua în această pauză de iarnă.

Nici campioana CFR Cluj, care altădată transfera pe milioane grele, n-a mai cheltuit decât circa un milion de euro pe achiziţii, în timp ce liderul la zi al clasamentului, Oţelul Galaţi, a cheltuit doar 80.000 de euro, sumă cu care l-a achiziţionat pe atacantul Punosevaci. 

La capitolul vânzări, Liga I stă în continuare bine, însă acest lucru se datorează aproape în exclusivitate antrenorilor români care activează în străinătate: Gheorghe Hagi, Dan Petrescu şi Mircea Rednic. În mai puţin de o lună, patronii Ligii I s-au ales mai bine de 13 milioane de euro datorită celor trei foşti internaţionali.

De altfel, în afara achiziţiilor operate de Galatasaray, Kuban Krasnodar şi Khazar Lankaran, fotbalul mioritic s-ar putea lăuda cu doar două transferuri, făcute pe bani, în străinătate: golgheterul campionatului precedent, Andrei Cristea, care a ajuns la Karlsruher, în 2. Bundesliga, respectiv croatul Saşa Bjelanovici, care s-a întors în Serie B, la Atalanta Bergamo. 

image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite