Fără fotbal în Divizia A, oficialii s-au retras la un grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

m-am retras la un grătar. După cum vedeţi, vremea este ok şi se puteau disputa partide fără probleme", a precizat Marin Condescu. "Nu numai Dinamo a luat această decizie, pentru că nu puteau

m-am retras la un grătar. După cum vedeţi, vremea este ok şi se puteau disputa partide fără probleme", a precizat Marin Condescu. "Nu numai Dinamo a luat această decizie, pentru că nu puteau de unii singuri. Dar au avut şi aliaţi, şi astfel s-a ajuns unde s-a ajuns", a conchis liderul de sindicat. Oficialii din ştefan cel Mare au fost primii care au solicitat amânarea primei etape, încă de marţi, din cauză că "viscoleşte şi terenul este îngheţat", după cum a precizat directorul sportiv Constantin Dănilescu. În realitate, alb-roşii au beneficiat cel mai mult din această amânare, având o săptămână în plus pentru a trece mai uşor peste haosul de la nivelul conducerii tehnice.
Imediat după luarea deciziei de amânare a returului, cel mai vehement contestatar a fost clubul Rapid, care a investit bani mulţi în gazon, anul trecut.
3 milioane de euro pentru gazoane bune
Singura soluţie pentru ca Liga lui Mitică să nu mai amâne începerea returului ar fi ca fiecare club din Divizia A să aibă un gazon la standarde europene. Pentru aceasta, un club ar trebui să investească în jur de 200.000 de euro în amenajare, plus în jur de 40.000 de euro pentru achiziţionarea unei prelate protectoare. Aşadar, numai pentru gazon ar fi nevoie de 3.200.000 euro pentru ca toate cluburile din Divizia A să aibă gazoane de calitate. Pentru ca totul să fie ca la carte, ar mai fi nevoie şi de o instalaţie de încălzire subterană. Singurul proiect de acest gen din ţară a fost realizat pe Stadionul Naţional din Complexul Lia Manoliu. Costurile instalaţiei de încălzire şi a gazonului s-au ridicat la aproximativ 2,5 milioane de euro, ceea ce întrece cu mult posibilităţile financiare ale majorităţii cluburilor de fotbal din România.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite