Cât îl forţează Inter pe Chivu?
0Românul ar putea fi pe teren pe 24 mai, când Inter Milano întâlneşte pe AS Roma în finala Cupei Italiei Cristian Chivu continuă să-i dea emoţii lui Piţurcă. Presa din Italia
Românul ar putea fi pe teren pe 24 mai, când Inter Milano întâlneşte pe AS Roma în finala Cupei Italiei
Cristian Chivu continuă să-i dea emoţii lui Piţurcă. Presa din Italia susţine că românul ar putea fi implicat în ultimul meci al sezonului pentru Inter, pe 24 mai.
După ce a plătit 18 milioane de euro pe transferul lui Chivu, Internazionale Milano nu l-a menajat deloc pe român în acest sezon şi se pare că nici nu are de gând să-l lase deoparte pe căpitanul tricolorilor, deşi acesta are probleme grave la umărul stâng.
Inter joacă mâine ultimul meci din Serie A, campionat pentru care se bate până în ultimul moment cu AS Roma, dar se pare că nu-l va folosi pe Chivu, care şi-a luxat din nou umărul stâng la meciul din semifinalele Cupei Italiei cu Lazio. Hotărât să se opereze la umăr după Campionatul European, Chivu nu va intra însă în vacanţă.
Presa din Peninsulă susţine că acesta are şanse mari să fie aruncat în luptă pe 24 mai, când Inter Milano joacă în finala Cupei Italiei cu marea rivală din acest sezon, AS Roma. Asta, în condiţiile în care, pe 31 mai, România are un meci amical cu Muntenegru în Ghencea, iar pe 9 iunie, tricolorii debutează la Euro, cu Franţa!
Piţurcă nu are ce face
Deşi o nouă accidentare i-ar putea compromite lui Chivu şansele de a juca la Euro, selecţionerul Victor Piţurcă spune că nu-l poate opri pe căpitanul Naţionalei să joace pentru Inter Milano. "Ştiu că e riscant pentru el să joace finala cupei, dar la fotbal, riscant e mereu. Şi când te antrenezi, te poţi accidenta, nu? Ce să facă acum Cristi, să nu mai joace?", ne-a declarat Piţurcă.
Selecţionerul susţine că accidentarea lui Marica nu e gravă: "E vorba despre o contuzie. Din câte ştiu eu, Marica nu va juca pentru Stuttgart în acest weekend".
3 accidentări, acelaşi umăr
Chivu s-a lovit grav de trei ori la umărul stâng în acest sezon. Prima accidentare a avut loc în septembrie 2007, la Naţională, pentru ca românul să se mai lovească la acelaşi umăr în martie 2008 şi la începutul acestei luni. În urma ultimei accidentări, Chivu se antrenează separat de restul colegilor.