"Naţionala nu mi-a lăsat o impresie deosebită! Meritul băieţilor e că au revenit de la 0-2"
0Victor Piţurcă nu a fost impresionat de jocul echipei naţionale la meciul cu Ucraina şi spune că unii jucători trebuie să mai joace meciuri oficiale la echipele lor de club pentru a căpăta încredere şi experienţă
"Meciul naţionalei n-a fost unul grozav. Erau mulţi jucători noi, eu cred că meritul băieţilor e că au revenit de la 0-2, pentru că n-am pierdut meciul în 90 de minute. La 11 metri se poate întâmpla orice. La 11 metri e problemă de mentalitate, de psihic, de valoare. Trebuie să ai sânge rece, execuţii bune. Li se pare simplu celor din afară, dar nu e chiar aşa. Ce-am văzut aseară nu mi-a lăsat o impresie deosebită. Jucătorii mai trebuie să joace cu echipele lor de club meciuri importante. După aceste două jocuri, Răzvan trebuie să tragă linie şi să aibă în vedere jucători care să joace în viitor", a spus Piţurcă la Sport.ro.