Piţi a renunţat la trei stranieri pentru Turcia şi Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Selecţionerul României a decis azi să convoace pentru următoarele două meciuri din preliminariile CM 2014 doar 11 jucători din străinătate. Vezi pe cine a "sărit din schemă" Piţurcă!

Iniţial, Piţurcă trimisese 14 convocări "de principiu" pentru jucătorii români din străinătate în vederea meciurilor cu Turcia (12 octombrie) şi Olanda (16 octombrie).
Nicoliţă, Florescu şi Daniel Niculae, out
Astăzi, însă, selecţionerul a anunţat că a renunţat la trei dintre aceşti fotbalişti: Nicoliţă, Florescu şi Daniel Niculae. Fotbalistul lui St. Etienne era luat în calcul iniţial chiar pentru un post de titular ca fundaş dreapta, dar o accidentare l-a scos din calcule definitiv.
Duminică seara aflăm şi jucătorii din Liga I
Astfel, pe lista lui Piţi au mai rămas doar 11 stranieri: Costel Fane Pantilimon (Manchester City FC), Gabriel Sebastian Tamaş (West Bromwich Albion), Nicolai Dorin Goian (Spezia Calcio), Paul Papp (AC Chievo), Răzvan Raţ-Dincă (FC Shakhtar Doneţk), Răzvan Cociş (FC Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Andrei Torje (Granada CF), Bogdan Sorin Stancu (Orduspor Kulubu), Ciprian Andrei Marica (FC Schalke 04) şi Adrian Mutu (AC Ajaccio).
Lotul definitiv va fi anunţat duminică seara, după terminarea jocurilor din etapa a 11-a a Ligii I.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite