Mai bine gropar la sat decât la naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Groparul-şef“ din Orodel, satul natal al lui Piţurcă, crede că selecţionerul a făcut multe greşeli în această campanie de calificare. Ion Dascălu, rudă cu Victor Piţurcă, este cel mai priceput gropar din Orodel. Acesta s-a arătat nemulţumit de parcursul tricolorilor şi l-a criticat pe Piţurcă pentru selecţia proastă.

În cimitirul din Orodel, ieri, se muncea de zor. Saci de ciment aruncaţi pe jos, sunetele de lopată şi cazma şi o căciulă care parcă răsărea din pământ era priveliştea ce te întâmpina de la intrare.

Trei-patru localnici construiau cu migală o „garsonieră“, aşa cum le place lor să spună. „Se va mai duce unul, aşa că îi pregătim groapa. De fapt, garsoniera“, declară de cum ne vede omul cu căciula. Se numeşte Ion Dascălu şi este cel mai priceput din comună în materie de gropi. Şi este chiar rudă cu Victor Piţurcă. „Săpăm o groapă, dar nu pe cea a lui Piţurcă. Alţii îi sapă groapa pe acolo, pe la Bucureşti“, ţine să specifice din start Dascălu, fără să lase din mână mistria şi canciocul.

„S-a greşit selecţia“

Imediat discuţia se îndreaptă către fotbal. „Groparul-şef“ crede că Piţurcă a făcut multe greşeli în această campanie de calificare, mai ales din punct de vedere al selecţiei, dar nu este doar el vinovat de ratarea Mondialului.

„Nu el a îngropat naţionala. România a jucat slab în preliminarii, însă nu doar din vina lui Piţurcă. Nu mai avem jucători valoroşi şi e greu să obţii rezultate. S-a greşit şi selecţia. Trebuia să ia mai mulţi tineri şi să-i lase pe ăia mai bătrâni acasă“, spune Ion Dascălu, gropar‑şef în Orodel.

„Ni s-a luat semnalul la meci“

În Orodel, partidele echipei naţionale sunt urmărite cu sufletul la gură, localnicii declarându-se fani ai României şi ai Universităţii Craiova.

Meciul cu Austria l-au văzut însă parţial, asta pentru că semnalul TV a fost slab. „Ne uităm la meciuri, în special la cele ale naţionalei şi ale Craiovei. În rest, nu prea e timp. Dar avem şi probleme cu semnalul câteodată. De exemplu, partida cu Austria nu prea am văzut-o“, a spus acelaşi Dascălu. Apoi a trecut din nou la treabă pentru a termina până la apusul soarelui. La câţiva metri de groapa la care lucrau cei câţiva localnici se afla locul de veci al altor rude ale selecţionerului, Nelu şi Paula Piţurcă.   

Este în continuare iubit la Orodel

Un alt localnic, tot rudă de-a lui Piţurcă, aflat în cimitir pentru a asigura bunul mers al lucrărilor, a ţinut să precizeze că, în ciuda ratării calificării, selecţionerul este iubit în comuna natală.

„Noi îl iubim pe aci pentru tot ceea ce a făcut. Este un băiat ambiţios, cu personalitate. Din păcate, a fost lăsat singur. În mod cert, va fi dat afară de la naţională“, a declarat Mircea Dolea, sudor.

Citiţi pe aceeaşi temă:

Soarta lui Piţurcă se va decide joi

Tricolorii au ajuns sub Estonia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite