Cum pregăteşte Blanc meciul cu România? "Vreau psiholog la echipă"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, se gândeşte serios să angajeze un psiholog pentru fotbaliştii care vin la naţională.

Blanc a dezvăluit faptul că încearcă să fie în permanent dialog cu elevii săi, însă spune că un psiholog i-ar ajuta pe fotbalişti şi mai mult.

"Discut cu jucătorii la micul dejun..la biliard..Trebuie să facem acest lucru, dacă nu, jucătorul se închide în el. Este mult mai important ce are să-mi spună el, decât ce am eu ce să-i spun. Suntem primii psihologi. Nu este baza meseriei noastre, dar devine tot mai mult. De altfel, vreau un consilier psihologic pentru echipa Franţei", a declarat Blanc într-un interviu acordat ziarului Journal du Dimanche.

Blanc vrea un consilier psihologic individual, care să meargă la jucători la echipele lor de club.

Franţa este adversara României în grupa D de calificare la Euro-2012.

Meciul Franţa-România va avea loc la 9 octombrie, de la ora 22.00, în grupa D de calificare la Euro-2012, şi va fi transmis în direct de ProTV şi pe www.sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite