"Tricolorii", pe locul 36 în lume în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu a fost ferm: "Mutu vine la naţională dacă vreau eu"
Răzvan Lucescu a fost ferm: "Mutu vine la naţională dacă vreau eu"

Naţionala antrenată de Răzvan Lucescu se află pe locul 36 în ierarhia celor mai bune echipe ale anului 2009, dată publicităţii miercuri, şi în care Spania se află pe primul loc, informează site-ul oficial al FIFA.

România s-a clasat pe locul 36, cu 745 de puncte, în spatele unor echipe precum Irlanda, Ghana, Slovacia, Slovenia, Australia sau Bulgaria. Clasarea slabă a tricolorilor este cauzată mai ales de prestaţiile slabe din ultima parte a anului, plus ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2010.

România a început anul 2009 pe locul 21 în clasamentul FIFA, iar în februarie a înregistrat cea mai bună clasare (17). În martie a urmat o cădere de patru locuri, iar în următoarele 4 luni România a staţionat pe locul 28. Iulie, august şi septembrie au înregistrat uşoare fluctuaţii pentru tricolori, iar în octombrie naţionala a ajuns pe cel mai slab loc din istoria clasamentului FIFA, 36.

Cu toate că locul ocupat în clasamentul FIFA este unul destul de slab, România a reuşit să se menţină în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor pentru CE din 2012, urnă în care tricolorii au ocupat chiar ultima poziţie.

Clasamentul FIFA este condus în anul 2009 de Spania, care este urmată pe podium de Brazilia şi Olanda. Premianta acestui an a fost naţionala Algeriei, calificată la un turneu final al CM după 24 de ani, care a ajuns pe poziţia 26, cea mai bună din istorie, după ce a acumulat 322 de puncte, ca şi Brazilia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite