Vezi aici reacţiile după România - Uruguay, 1-1!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă a avertizat: "Dacă un singur jucător nu face ce trebuie, plângem iar după calificari".

Victor Piţurcă

"În prima repriză puteam primi două, trei goluri, dar puteam să şi marcăm. Am avut şi câteva evenimente nefericite. S-a accidentat Grecu la început, apoi Latovlevici. Şi Goian a avut probleme, dar nu mai puteam să-l schimb. Torje a cerut schimbare în minutul 80, avea crampe. Asta e. Ne-am ridicat în multe momente la nivelul acestei echipe şi cred că a fost un test bun pentru noi", a declarat Piţurcă la GSP TV.

 "Dacă un singur jucător nu face ce trebuie, plângem iar după calificări"

"Toţi cei care au intrat pe teren au dat tot ce aveau mai bun din ei. Am avut un început slab de meci şi cu Belgia, ca şi astăzi. Am arătat ca o echipă lungă, cu spaţii mari între compartimente şi aşa ceva nu trebuie să existe împotriva unei formaţii cum e Uruguay. Cei care au intrat în partea secundă au intrat foarte bine", a mai spus Piţurcă.

"Mutu a încercat să facă totul"

"Mutu a încercat să facă absolut totul, aşa cum o face şi Cavani la Uruguay. A coborât mult, a recuperat, a băgat şi alunecări. Dacă un singur jucător nu face ce trebuie să facă, la nivelul ăsta te costă şi ajungem iar să plângem după calificări", a mai spus selecţionerul.

Dragomir: Dacă jucăm în preliminarii aşa cum am jucat cu Uruguay, ne calificăm la mondiale

"Dacă jucăm în preliminarii aşa cum am jucat cu Uruguay, ne calificăm la mondiale (...) E primul meci adevărat al echipei naţionale din ultimii doi ani", a spus Dragomir.

"Torje, Chiricheş, ambii fundaşi centrali, dacă nu toţi trei. Mutu a fost bun, m-a impresionat Torje, m-a impresionat Chiricheş. Cum a schimbat mijlocul terenului, imediat echipa a luat foc", a precizat preşedintele LPF.

Dragomir este de părere că fotbaliştii tineri din lotul naţional vor mai fi convocaţi: "Sigur, sunt jucători tineri care vin bine pe turnantă. Şi Torje a început greu şi uitaţi ce bine joacă acum".

Referitor la scandările suporterilor împotriva sa şi a lui Mircea Sandu, Dragomir a spus: "A fost o mână de derbedei care au vrut să strice jocul echipei naţionale. În loc să susţii echipa naţională tu strigi altceva... Felicit jandarmeria că i-a scos".



Câteva sute de suporteri de la Peluza Sud au scandat în timpul partidei "La puşcărie, Mitică la puşcărie" şi "Mircea Sandu eşti o mizerie". De asemenea, pe parcursul meciului portarul Ciprian Tătăruşanu a fost huiduit, fluierat şi ironizat la apropae fiecare atingere a mingei de suporterii prezenţi în tribune.

Gică Popescu: De mult nu am mai văzut o echipă a României jucând atât de bine şi cu mult curaj

"Am făcut o a doua repriză foarte bună, după ce prima a fost la discreţia lor. Totuşi, de mult nu am văzut o echipă a României jucând atât de bine şi cu mult curaj. Dacă vor juca şi mai bine de atât, putem avea speranţe pentru un turneu final. Suntem pe un drum bun", a spus Popescu.




Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite