„Tricolorii“, de trei ori mai prost plătiţi decât „cocoşii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu (stânga) a condus aseară prima şedinţă de antrenament înaintea meciului cu Franţa
Răzvan Lucescu (stânga) a condus aseară prima şedinţă de antrenament înaintea meciului cu Franţa

Întreg lotul României încasează anual din salarii 16.300.000 de euro, în timp ce componenţii naţionalei Franţei câştigă 44.500.000 de euro din contractele de la echipele de club. „Francezii au de partea lor valoarea, însă putem compensa prin experienţă şi atitudine“, spunea selecţionerul Răzvan Lucescu zilele trecute. Iar cifrele par să-i dea dreptate.

În ciuda faptului că traversează una dintre cele mai slabe perioade din istorie, Franţa rămâne cu jucători foarte apreciaţi la nivel internaţional. Iar modul în care sunt aceştia văzuţi se reflectă şi în salariile pe care le primesc la echipele lor de club. Practic, cu excepţia fotbaliştilor care evoluează în străinătate, românii sunt surclasaţi la capitolul remuneraţii de către adversarii lor de sâmbătă.

Cel mai mare salariu pe care îl primeşte un fotbalist în Liga I este cel al rapidistului Marius Constantin, care ia 250.000 de euro pe an la formaţia din Giuleşti. Prin comparaţie, francezii plătiţi cel mai prost, Kevin Gameiro (Lorient) şi Blaise Matudi (St. Etienne) au venituri cu 150.000 de euro mai mari.

Chivu, la jumătatea lui Benzema

La capitolul „stranieri", „tricolorii" stau ceva mai bine. Chivu, cu 4.500.000 de euro, Raţ, cu 2.200.000, sau Rădoi, cu 1.400.000, se pot mândri că lefurile lor sunt cam la acelaşi nivel cu cele ale jucătorilor „Cocoşului galic". Totuşi, salariile vedetelor Karim Benzema, Lassana Diarra şi Yoann Gourcuff însumează 18.500.000 de euro, cu peste două milioane mai mult decât primesc toţi jucătorii români!

Ne-am depreciat

Nici în privinţa sumelor de transfer nu ne situăm peste rivalii din preliminariile pentru Euro 2012.  Francezii sunt mai bine cotaţi în continuare decât "tricolorii", asta chiar dacă valoarea lotului lor a scăzut cu 49,5 milioane de euro faţă de 2009. Acum, elevii lui Blanc costă împreună 178,5 milioane de euro, iar românii însumează, ca preţuri de transfer, 47,55 de milioane de euro, cu 2,15 milioane mai puţin ca anul trecut.

Ce poţi cumpăra cu 16.300.000 de euro

-54 de Bentley-uri
-40 de vile de lux la Snagov
-10 vile ca cea a lui Mutu din Miami
-3.600 de sticle de şampanie Dom Perignon
-163 de telefoane Vertu incorporate cu 1.700 de diamante şi cu ecran Cartier fiecare

Zicu: „Batem Franţa"

Pantilimon şi Zicu (dreapta) sunt optimişti  Foto:Marian Vilău



Ianis Zicu a revenit cu gânduri mari la echipa naţională. Chemat la lot după mai bine de trei ani, mijlocaşul lui FC Timişoara şi-a exprimat speranţa că România va da lovitura în meciul de sâmbătă cu Franţa.

„Nimeni nu se gândeşte la un egal. Mergem la Paris să câştigam. Dar, dacă obţinem o remiză, şansele noastre sunt cam aceleaşi ca până acum. Un meci nu seamănă cu altul. Nu cred că francezii vor face aceleaşi greşeli ca în partida cu Belarus în care au pierdut cu 1-0. Au jucători valoroşi, dar sunt sigur că îi putem surprinde. Dacă vom învinge în Franţa, o vom face pe merit", a declarat Ianis Zicu.

Acesta a vorbit şi despre tricoul cu numărul zece, care i-ar putea reveni: „Eu cred că Florescu a evoluat foarte bine în ambele partide în care a fost decarul naţionalei şi a fost acuzat pe nedrept. Oricum, numărul 10 este ca oricare altul".

Portarul Costel Pantilimon este de părere că România se mai poate califica la Campionatul European 2012 doar dacă va câştiga la Paris. „Meciul din Franţa este cel mai important. Vrem victoria. Dacă vom câştiga, ne menţinem în lupta pentru calificare", a afirmat goalkeeperul.

Chivu, absent de la antrenament

Portarul crede tricolorii au avut ghinion la primele două meciuri din preliminarii, cu Albania (1-1) şi cu Belarus (0-0). „Avem o echipă bună şi cred că doar neşansa a făcut să nu obţinem mai multe puncte în primele două întâlniri", a declarat Pantilimon.

Elevii lui Răzvan Lucescu au efectuat, aseară, primul antrenament în vederea meciului cu Franţa. Iulian Apostol, Marius Bilaşco şi Răzvan Raţ s-au pregătit separat de restul lotului după un program mai lejer. Cristi Chivu, care a avut meci duminică noaptea, n-a participat la antrenament, urmând o şedinţă de refacere în centrul de la Mogoşoaia.

Cocoşul galic, în cantonament!

„Tricolorii" au avut parte, aseară, după antrenamentul condus de Răzvan Lucescu, de o supriză inedită. Unul dintre membrii staffului naţionalei a aruncat pe teren un cocoş vopsit în culorile reprezentativei Franţei! Jucătorii s-au amuzat şi s-au întins după pasăre, s-o atingă.

„Galacticii" l-au supărat pe Blanc

Pe o vreme ploioasă, „cocoşii" selecţionaţi pentru meciul cu România s-au reunit ieri la tradiţionalul loc de cantonament de la Clairefontaine.

Pantilimon şi Zicu (dreapta) sunt optimişti  Foto:Marian Vilău
Laurent Blanc

Fără nicio justificare, ieri a fost convocat şi fundaşul dreapta de la Olympique Lyon, Anthony Reveillere, lotul francezilor cuprinzând acum 24 de fotbalişti.

Selecţionerul Blanc s-a arătat „deranjat" de întârzierea cu care s-au prezentat la reunire Karim Benzema şi Lassana Diarra. Ambii jucători de la Real Madrid au pierdut avionul.

Singura problemă medicală cu care se confruntă selecţionerul Laurent Blanc este cea a lui Abou Diaby, mijlocaşul lui Arsenal. „Este un jucător de care avem mare nevoie. Să vedem cum se va recupera în zilele următoare", a declarat Blanc.

Pentru prima oară în istorie, naţionala Franţei are în componenţă trei jucători născuţi în Insulele Reunion: Guillaume Hoarau, Benoit Tremoulinas şi Dimitri Payet.

Blanc se teme de emoţiile pe care le vor avea mulţi dintre jucătorii săi (cei aflaţi la primele selecţii) pe „Stade de France". Din această cauză, s-a decis ca arena să fie vizitată de „albaştrii" inclusiv în dimineaţa meciului cu „tricolorii" lui Răzvan Lucescu.

Info
Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite