Tricolorii, amical în cea mai ieftină capitală a lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărăcia e în floare în  Paraguay, acolo unde  salariul minim e  de 6 dolari pe lună
Sărăcia e în floare în Paraguay, acolo unde salariul minim e de 6 dolari pe lună

Aventura naţionalei în America de Sud continuă cu episodul Paraguay, acolo unde România va juca împotriva naţionalei ţării gazdă la Asuncion, oraşul sărăciei şi al nesiguranţei. Meciul cu Paraguay se va disputa duminică, de la ora 01.00, în loc de sâmbătă de la ora 23.00, aşa cum era stabilit iniţial.

România va alinia o echipă schimbată faţă de cea din Brazilia şi care va fi alcătuită numai din jucători din ţară. Deşi aceştia teoretic sunt mai docili decât cei de afară, nici ei nu par să mai aibă chef de fotbal, ci sunt cu gândul măcar la câteva zile de vacanţă. Plus că un amical cu Paraguay, după ce joci cu Brazilia, la retragerea lui Ronaldo, e ca trecerea la ora de vară în plină iarnă. Apropo de iarnă, la Asuncion, unde tricolorii sunt acum, e mai frig decât în Brazilia, doar vreo 16-18 grade.

Aşa arată autobuzele din Asuncion



La fel şi atmosfera, peisajul, mai sărăcăcioase, de fapt totul, ţinând cont că naţionala se află într-una dintre cele mai sărace ţări din America Latină, unde salariul mimin e de 6 dolari pe lună, iar multe dintre străzi arată ca după bombardament, devenind impracticabile dacă plouă mai mult de 20 de minute.

Iovan e mulţumit de eşecul cu Brazilia

„Sunt mulţumit că a ieşit bine cu Brazilia, mi-a fost teamă că ne vor bate rău. Ar fi excelent pentru copiii aceştia să nu pierdem cu Paraguay. E o ocazie bună pentru ei de a-şi arăta valoarea. Le-am cerut să fie curajoşi", a mai spus Iovan, care va fi păstrat în stafful federal şi pe viitor. Deşi învinşi şi pe alocuri surclasaţi ca joc, tricolorii au amintiri frumoase de la meciul cu Brazilia.

„Ca emoţie şi intensitate a fost precum cele din Liga Campionilor", a afirmat Gabi Mureşan, mijlocaşul lui CFR Cluj, el şi Tătăruşanu fiind desemnaţi de brazilieni cei mai buni oameni ai României.

Dacă la Sao Paolo era scumpetea de pe lume, la Asuncion, tricolorii se află în cea mai ieftină capitală de pe glob. Benzina costă 3 lei aici, biletul de autobuz 1,3 lei, un pachet de Marlboro 4 lei, iar o bere 2 lei. Nimic nou în privinţa siguranţei de pe străzi. La fel ca în Brazilia, poliţia e prezentă la fiecare colţ de stradă, cu menţiunea că aici sunt şi patrule antitero, înarmate până în dinţi, gata să înăbuşe eventualele revolte populare.

Toată lumea are gard cu sârmă electrică

Dacă pe timpul dictaturii, care a ţinut din 1954 până în 1989, Paraguay-ul era o ţară sigură, toţi infractorii fiind efectiv raşi de pe faţa pământului, căderea regimului a dat undă verde pentru criminalitate, droguri şi prostituţie. Orice om care se respectă are gard cu sârmă electrică sau paznic, iar seara se sună retragerea în case, nici măcar restaurantele nefiind deschise până târziu.

Aşa arată autobuzele din Asuncion

300 de meciuri în deplasare va bifa, duminică, naţionala României, cu ocazia „amicalului“ cu Paraguay.

Stroessner, mai nenorocit ca Ceauşescu

Paraguay-ul a trăit 44 de ani sub dictatura lui Alfredo Stroessner, un personaj pe lângă care Nicolae Ceauşescu pare un înger. Provenit dintr-o familie germană, mutată în America de Sud, Stroessner a ajuns general la 36 de ani şi în 1954 a pus mâna pe putere, rămânând la conducere până în 1989.

Regimul lui a fost unul de tortură şi teroare, după înlăturarea lui descoperindu-se gropi comune. El a adăpostit la Asuncion o serie de criminali de război nazişti, între care doctorul SS Josef Mengele, „Îngerul morţii" de la Auschwitz, din acest motiv multe ţări rupând relaţiile cu Paraguay-ul pe timpul lui. Mai mult decât atât, peste un million de paraguayeni au fugit din ţară, populaţia fiind acum de numai 6 milioane de locuitori. 

S-a lăsat cu morţi şi răniţi pe stadionul din Asuncion



Meciul cu România va fi găzduit de El Stadion de los Defensores del Chaco (stadionul apărătorilor lui Chaco, numit aşa în memoria soldaţilor morţi în Războiul Chaco, purtat între Paraguay şi Bolivia, pentru regiunea cu acelaşi nume ce aparţine acum Paraguay-ului). Stadionul are 37.000 de locuri şi a fost renovat de trei ori, ultima dată în 2007. Doi ani mai târziu, pe el s-a petrecut un eveniment tragic, o bucata de ciment căzând de la 7 metri peste un grup de poliţişti, omorând doi şi rănind cinci. Sâmbătă seara în tribune, pentru a susţine echipa Paraguay-ului, şi-a anunţat prezenţa preşedintele Fernando Lugo şi vicepreşedintele Federico Franco. Ei se află într-un război pe faţă, ultimul ameninţând că-l va împuşca pe actualul conducător dacă va mai îndrăzni să candideze pentru un nou mandat. 

Are doar 36 de km de cale ferată

S-a lăsat cu morţi şi răniţi pe stadionul din Asuncion



Paraguay-ul nu e o destinaţie turistică, foarte puţini străini venind aici, din cauză că nu prea ai ce vedea. Ţara n-are ieşire la mare, transportul  nu e dezvoltat, existând numai 36 de kilometri de cale ferată.

Internetul e şi nu prea

Paraguay e ţara contrastelor, Mercedesurile bogaţilor stau lângă căruţele trase de măgari prin oraş, curve şi travestiţi găseşti peste tot. O altă problemă e internetul, sau mai bine zis lipsa sa.

Mănâncă hotdog

Nici cu mâncarea nu o duc senzaţional locuitorii. Nevoiaşii se bazează pe ponchos (hotdog), iar cei care au ce pune pe masă preferă vita. Nu se mănâncă legume şi salate, decât la restaurantele scumpe.

Beau ceai de foame

Deşi săraci, paraguayenii iubesc distracţia. Se strâng grupuri-grupuleţe, ascultă muzică şi beau mate, un ceai din planta cu acelaşi nume, care alungă foamea. Se prepară în nişte ceşti mari şi se consumă cu paiul, recipientul fiind dat din mână în mână precum pipa păcii. Obiceiurile locale spun că, dacă ţi se oferă, e jignitor să refuzi.

Stelea, amintiri neplăcute cu Paraguay

În delegaţia României se află şi Bogdan Stelea, protagonistul unui eveniment nefericit la ultimul meci amical cu Paraguay, disputat în 1998, la Bucureşti, scor 3-2. Iritat de fluierăturile publicului, el le-a arătat semne obscene fanilor. „Mi-am pierdut cumpătul. Se crease aşa o atmosferă urâtă şi n-am mai suportat să fiu înjurat de familie", şi-a amintit Arnold. La finalul acelei partide, Hagi i-a avertizat pe ziarişti: „O să plângeţi voi după noi!". Ceea ce se cam şi întâmplă.

Hotelul e pe malul unui râu

Are doar 36 de km de cale ferată



Tricolorii, care sunt cazaţi la Resort Yacht and Golf Club, un complex de 5 stele aflat la 15 km de capitala Asuncion, s-au antrenat aseară pe terenul din complex, care este situat pe marginea râului Paraguay, cel care străbate ţara, şi are o plajă de 200 de metri, pe care din când în când mai ies să se usuce crocodilii, despre care personalul hotelului spune că nu atacă decât dacă sunt loviţi. Nu crocodilii sunt însă o problemă serioasă pentru Torje şi compania, ci mai degrabă o specie de ţânţar, numită dengai, care de la începutul anului a omorât 23 de persoane.

Paraguay - cu Cabanas, românii - cu Neşu

Hotelul e pe malul unui râu

Dacă despre brazilieni ştiam aproape totul, fotbaliştii cariocas având expunere la nivel mondial, despre paraguayeni informaţiile sunt puţine. Oscar Cardozo, atacantul lui Benfica, nu e în lot, dar mulţi dintre cei pe care se bazează antrenorul Gerardo Martino au participat la Cupa Mondială de anul trecut, din Africa de Sud. De fapt, din 1998, Paraguay nu a ratat niciun Campionat Mondial, iar tot de atunci România e o prezenţă constantă în faţa televizorului, la cel mai mare eveniment fotbalistic de pe mapamond. Ca valoare, Paraguay e socotită a treia putere a fotbalului sud-american, după Brazilia şi Argentina, iar vedeta Roque Santa Cruz, de la Manchester City, e un idol în rândul populaţiei guarani.



Nu însă la fel de mare, cel puţin în aceste zile, ca Salvador Cabanas (foto). Revenit miraculos după ce a fost împuşcat în cap în ianuarie 2010, într-o discotecă din Ciudad de Mexico, atacantul de 30 de ani s-a prezentat miercuri la antrenamentul naţionalei „Albirroja", fiind primit cu aplauze de colegi.

Trăieşte cu un glonţ în cap

Recuperarea sa este una miraculoasă, a căzut de acord şi presa locală, dat fiind că şansele ca el să mai joace vreodată fotbal erau infime. Doar trăieşte cu un glonţ în cap! „Acum este recuperat 100% din punct de vedere fizic, îi lipseşte doar pregătirea colectivă, alături de echipă", a declarat fizioterapeutul său. La începutul lunii viitoare, Cabanas va merge în Argentina, unde va fi supus unor teste neurologice, iar în septembrie este aşteptat să joace în amicalul Paraguay-ului cu echipa sa de club, mexicanii de la America.

Dacă paraguayenii îşi întăresc moralul cu Cabanas, în rândul tricolorilor unul dintre factorii mobilizatori este vestea bună pe care au auzit-o de la Utrecht. Mihăiţă Neşu a scăpat de pericolul paraliziei totale şi va începe zilele acestea recuperarea la Centrul De Hoogstraat din Utrecht, după ce săptămâna trecută fotbalistul român a început să-şi mişte mâna şi piciorul drept.

„Ne întreabă zilnic când va începe exerciţiile fizice! N-a luat nicio secundă în calcul faptul că ar putea să nu-şi revină sau să nu mai joace fotbal", a declarat o asistentă de la Centrul Medical Universitar, unde este internat jucătorul, pentru „Gazeta Sporturilor". 

Lotul Paraguay-ului pentru amicalul cu România şi Copa America

Portari: Diego Barreto (Cerro Porteno), Joel Silva (Guarani), Justo Villar (Valladolid, Spania)

Fundaşi: Antolin Alcaraz (Wigan, Anglia), Marcos Caceres (Racing, Argentina), Paulo da Silva (Zaragoza, Spania), Elvis Marecos (Guarani), Miguel Samudio (Libertad), Aureliano Torres (San Lorenzo, Argentina), Dario Veron (UNAM, Mexic)

Mijlocaşi: Roberto Acuna (Rubio Nu), Édgar Barreto (Atalanta, Italia), Víctor Caceres (Libertad), Marcelo Estigarribia (Newell's Old Boys, Argentina), Osvaldo Martinez (Monterrey, Mexic), Nestor Ortigoza (San Lorenzo, Argentina), Hernan Perez (Villarreal B, Spania), Cristian Riveros (Sunderland, Anglia), Jonathan Santana (Kayserispor, Turcia), Enrique Vera (LDU Quito, Ecuador)

Atacanţi: Lucas Barrios (Borussia Dortmund, Germania), Orlando Lugo (Boca Juniors, Argentina), Roque Santa Cruz (Manchester City, Anglia), Federico Santander (Toulouse, Franţa), Nelson Valdez (Hercules, Spania)

Paraguay - cu Cabanas, românii - cu Neşu
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite