Tot cu Răzvan, dar cu altă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Conducerea FRF vrea să meargă tot pe mâna lui Lucescu jr, însă aşteaptă ca acesta să aducă un suflu nou primei reprezentative. Fără a ţine cont de ce urma să se întâmple la meciul cu Franţa, conducerea FRF i-a propus lui Răzvan prelungirea contractului de selecţioner pe încă patru ani.

Conştienţi că actuala campanie e compromisă, oficialii federaţiei vor ca Răzvan să califice naţionala la Mondialul din Brazilia. Modul în care se prezintă însă naţionala în acest an nu dă însă mari speranţe, la fiecare meci „tricolorii" regăsindu-se greu şi dând senzaţia unei echipe care n-are forţă.

Aşa a fost şi la Paris, unde România a fost dominată pe alocuri copios de francezi. Raportul posesiei balonului, 60 la 40 în favoarea Franţei, spune multe, la fel şi restul datelor tehnice. 26-8 la şuturi spre poartă, 10-1 la şuturile pe poartă şi 6-1 la cornere.

„Tricolorii" au tras primul şut la poarta lui Lloris abia în minutul 50, iar până atunci au încercat să ţină mingea cât mai departe de poarta lui Pantilimon.

„Suntem dominaţi mereu şi depăşiţi la toate capitolele, pentru că atât putem. Defensiv jucăm ca o echipă care se agaţă de orice ca să nu primească gol, iar ofensiv contăm destul de puţin", a declarat căpitanul Cristi Chivu. El crede că România mai are şanse de calificare pe hârtie şi că se va bate cu Bosnia şi Belarus pentru locul doi în clasament. 

Lucescu: „Ar fi nedemn să nu accept"

În ciuda faptului că bilanţul lui Răzvan Lucescu la echipa naţională nu e unul strălucit, din 15 meciuri cu el pe bancă, România câştigând numai 5, remizând de 4 ori şi pierzând 6 jocuri, conducerea FRF vrea să continue cu el şi i-a pregătit un nou contract, superior din punct de vedere financiar.

„Eu i-am făcut o ofertă şi acum aştept răspunsul său. Suntem mulţumiţi de cum munceşte, iar România e acum în construcţie. Am avut o primă repriză slabă la Paris, dar în a doua am jucat bine şi dacă înscriam la bara lui Săpunaru, am fi câştigat meciul", a declarat Mircea Sandu, cel care vrea să îi dea lui Răzvan Lucescu 30.000 de euro pe lună până în 2014. „Ar fi nedemn să nu răspund afirmativ propunerii făcute, însă discuţiile acestea le vom avea zilele următoare", a anticipat prelungirea angajamentului şi selecţionerul.   

Noua echipă, pe scheletul naţionalei de tineret

Imediat după meciul de la Paris, la hotelul unde a fost cazată naţionala, Sandu, Lupescu, Dragomir şi Lucescu jr au stat de vorbă pe îndelete, încercând să desluşească cauzele pentru care naţionala nu câştigă. Oficialii şi-au reconfirmat încrederea în selecţioner, dar i-au sugerat acestuia să înceapă un proces amplu de reconstrucţie, pentru a forma o nouă naţională.

„Deciziile în privinţa echipei îi aparţin. Noi mai avem şanse de calificare, deoarece adversarele parcă joacă pentru noi. Obiectivul era locul doi şi e încă realizabil. Aşteptăm să vedem ce va face şi echipa de tineret în barajul cu Anglia, după care probabil un grup consistent de acolo va face pasul către prima reprezentativă", a dezvăluit Sandu.   

Să vină Mutu înapoi!

Un alt subiect delicat la echipa naţională este cel al lui Adrian Mutu. Peste mai puţin de trei săptămâni acestuia îi expiră suspendarea şi va redeveni apt de joc. În acest moment, cu excepţia lui Lucescu care evită să se pronunţe, toată lumea îl vrea pe Mutu înapoi la naţională. De când nu mai e el la naţională, România a înscris 10 goluri în 10 meciuri. „Mutu ar fi fost important pentru naţională la Paris. El e un jucător care poate face diferenţa în orice partidă", a afirmat Naşul.

Impresarul lui Mutu, Victor Becali, e foarte virulent în această problemă. „Lucescu trebuie să-l cheme pe Mutu. Naţionala nu e afacere de familie", a tunat Becali. Deşi opiniile sale nu sunt agreate de cei din federaţie, ideea că Mutu trebuie rechemat la lot a devenit un fel de condiţie pentru Răzvan Lucescu.

A făcut scandal la vestiar

Răzvan Lucescu a fost un car de nervi pe parcursul primei reprize, printre clienţii săi numărându-se Zicu şi Daniel Niculae, care au fost certaţi de multe ori de selecţioner. Lucescu a intrat foarte supărat la vestiar, unde a început să ţipe la elevii săi, acuzându-i că au intrat cu frică pe gazon. „Decât să ne prezentăm aşa, mai bine stăteam acasă. Cine nu e în stare să fie stăpân pe el să nu mai intre pe teren", a ţipat Răzvan la jucători.

Apoi, el l-a schimbat pe Zicu cu Deac şi i-a cerut lui Niculae să coboare, pentru a acoperi golul dintre linia de mijloc şi cea de atac. După ieşirea lui Lucescu din vestiar, în rol şi-a intrat Chivu, care a continuat ce începuse selecţionerul şi le-a cerut colegilor să pună mai serios piciorul la minge. „N-am venit aici să ne tremure pantalonii pe noi şi să ne facem de râs", a strigat Chivu.

" Răzvan Lucescu a greşit că n-a început reconstrucţia în urmă cu 14 luni. A mers prea mult pe rezultat în detrimentul viitorului echipei naţionale. "
Gheorghe Popescu
fost internaţional

A fost ofsaid mare!

Primul gol al francezilor, cel care le-a deschis gazdelor calea spre victorie, a fost marcat de Remy dintr-o poziţie de afară din joc.
Pe final de partidă, România era în grafic. Arăta că poate ţine de un 0-0 şi chiar forţa în atac. Nimeni nu se gândea însă că am putea fi învinşi de altcineva, în afară de francezi sau de propriile noastre slăbiciuni. Din păcate, în minutul 83, a ieşit la „rampă" tuşierul portughez Ricardo Santos.

Lansat în adâncime de Allou Diarra, Remy a ţâşnit pe banda dreaptă, l-a lăsat în urmă pe Raţ, s-a apropiat de poartă şi a marcat cu un şiut pe jos în colţul lung. Problema este că reluările TV au demonstrat că marcatorul francezilor a plecat dintr-o evidentă poziţie de afară din joc. Lusitanul Santos nu a ridicat fanionul, astfel că toată munca tricolorilor de până în acel minut a fost anulată de gafa portughezului. „Nu are rost să dăm vina pe arbitraj. N-a fost o greşeală voită împotriva noastră", a spus preşedintele Mircea Sandu.

Răzvan Lucescu: „Am fost mult  prea fricoşi"

Selecţionerul a fost supărat din cauza arbitrajului şi l-a acuzat indirect pe Raţ pentru că l-a scăpat pe Remy la primul gol.

„Adevărul": Cum a fost?

Răzvan Lucescu: Au fost două reprize total diferite. În prima, Franţa ne-a dominat, dar am reuşit să ne apărăm foarte bine. Am blocat toate acţiunile, iar adversarii noştrii n-au avut nicio ocazie. Totuşi, am jucat cu prea multă frică, am pierdut uşor mingile pe care le câştigam cu multă trudă. A doua repriză a fost mult mai interesantă, au fost ocazii de ambele părţi. Franţa a reuşit să-şi creeze mai multe pentru că a contat valoarea tehnică individuală.

Nu se poate scoate mai mult de la acest meci?

Ba da, şi frustrarea e cu atât mai mare cu cât am luat gol într-un moment în care noi controlam jocul. Franţa se obişnuise cu ideea egalului, dar a venit acea fază în care am luat gol pe o greşeală de interpretare a jocului din partea fotbaliştilor noştri.

Bine, dar a fost ofsaid la acel gol...

Cu atât mai mare e frustrarea. Este greu să accepţi o astfel de înfrângere după modul în care am primit golul: pe o greşeală de joc şi de arbitraj în acelaşi timp. Dar, trebuie să recunoaştem, Franţa ne e superioară ca echipă. Noi am încercat prin organizare, prin muncă să compensăm acest handicap.

Au favorizat arbitrii echipa cu nume mai mare?

Nu vreau să intru în aceste detalii, da r e a nu ştiu câta oară când ni se întâmplă acest lucru.

De ce l-ai introdus pe Deac în locul lui Zicu la pauză?

Am considerat că Deac poate ajuta mai mult echipa. Zicu e un jucător tehnic şi am crezut că va ţine mai mult mingea în prima repriză. Din păcate, n-a fost posibil acest lucru din cauza fricii noastre şi a calităţii jocului Franţei.

Ne-au bătut pe merit

Franţa - România

Şuturi la poartă  26-8
Şuturi pe poartă  10-1
Cornere 6-1
Posesie 60% - 40%
Baloane jucate în careul advers 59 - 18
Ocazii 8-2

2-0

Franța: Lloris - Reveillere, Mexes, Rami, Clichy - M'Vila, A. Diarra -Valbuena (Remy 68), Nasri (Gourcuff 74), Malouda - Benzema (Payet 88).

Selecţioner: Laurent Blanc.

România: Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cociş (Roman 89), Rădoi, Florescu, Zicu (Deac 46) - B. Stancu, D. Niculae (Marica 63).

Selecţioner: Răzvan Lucescu

Goluri: Remy 83, Gourcuff 90+3

Arbitru: Pedro Proenca (Portugalia).

Stadion „Stade de France": 70.000.

Grupa D

Albania - Bosnia 1-1
K. Duro 45+2 / Ibisevici 21
Luxemburg - Belarus 0-0

Clasament

1. Franţa    3    2    0    1    4-1    6 p.
2. Albania    3    1    2    0    3-2    5 p.
3. Belarus    3    1    2    0    1-0    5 p.
4. Bosnia    3    1    1    1    4-3    4 p.
5. ROMÂNIA    3    0    2    1    1-3    2 p.
6. Luxemburg    3    0    1    2    0-4    1 p.

Meciurile următoare:

12 octombrie:Belarus - Albania și  Franţa - Luxemburg
25 martie: Luxemburg - Franţa
26 martie: Bosnia - România, Albania - Belarus
29 martie: România - Luxemburg

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite