Stelea încă regretă meciul cu Suedia din 1994: "O să murim cu durerea asta!"
0
Fostul portar al echipei naţionale, Bogdan Stelea, a rememorat meciul cu Suedia, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994.
"E posibil să fi rezolvat faza respectivă şi să se fi dus meciul altfel sau poate greşeam la alte faze. Pe foarte mulţi dintre noi încă ne doare şi poate mulţi o să murim cu durerea asta. Am făcut astfel de exerciţii de imaginaţie, dar poate că acolo ne-a fost scris să ne oprim noi. Nu putem da vina pe ghinion pentru că am avut şansă chiar şi în acel meci.
Nu i-am cerut explicaţii lui nea Puiu de ce nu am fost folosit în acel meci şi nici nu o s-o fac, mi-am oferit singur nişte explicaţii. Echipa României a avut un parcurs bun şi cu Prunea în poartă, dar cred că ce ne-a dus pe noi până aproape de semifinale a fost jocul bun şi o strategie pe care am urmat-o pe tot parcursul turneului", a declarat Bogdan Stelea la sport.ro.