S-a mai dus o calificare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a jucat ca o formaţie mică în Bosnia. Tricolorii lui Răzvan Lucescu au pierdut cu 2-1 şi mai au doar şanse teoretice să meargă la Campionatul European din 2012. Răzvan Lucescu a pregătit meciul „la mica ciupeală”, băgându-şi echipa în apărare. Însă cei care au jucat fotbal au şi câştigat.

„E meciul unei generaţii", a fost replica cel mai des auzită din rândul jucătorilor în săptămâna premergătoare partidei de la Zenica, însă selecţionerul şi-a construit şi de această dată tactica prost, cu gândul la o remiză: „Ar fi bun şi un egal".

Pe gazon, meciul a început cu gazdele năpustindu-se în atac şi cu tricolorii aşezaţi pe două linii în faţa careului. „Prietenul" lui Hagi, Misimovici, a încercat poarta de la peste 25 de metri, dar Pantilimon a fost atent şi a reţinut.

Tot fostul jucător al Galatei a executat bine o lovitură liberă de la mare distanţă, iar mingea căzută în plasa laterală a inflamat tribunele, creând iluzia unui gol. Dzeko l-a întins apoi serios pe Pantilimon, printr-un şut cu dreptul din marginea careului. La jumătatea primei reprize, gazdele înregistrau o posesie zdrobitoare a balonului, de peste 65%, iar tricolorii păreau mai aproape de infern decât de calificare.

Până când a intrat în scenă Marica. La singura fază mai acătării în care elevii lui Răzvan au contat în atac, printr-o succesiune de pase în terenul bosniacilor, atacantul a preluat pe piept şi l-a executat pe Hasagici printr-un volé de mare campion. La poarta cealaltă, Pantilimon a fost din nou imperial în faţa lui Misimovici, care căutase vinclul din marginea careului.

 „Autobaza" n-a ţinut!

Cea de-a doua parte a fost cel puţin la fel de dinamică, fazele succedându-se cu mare rapiditate la ambele porţi. Mutu a avut golul doi în bocanc, la capătul unei acţiuni spectaculoase a lui Torje, dar n-a reuşit să profite de respingerea neinspirată a lui Hasagici la şutul violent al dinamovistului. Gazdele au continuat însă să exercite o presiune constantă în jumătatea tricolorilor, iar „autobaza" lui Răzvan a cedat în cele din urmă.

Eternul Misimovici a trimis o minge în careu, unde Ibisevici s-a înălţat peste toţi şi a trimis în plasă, spulberând astfel orice speranţă la un rezultat mare. Pe final, Dzeko a profitat de degringolada din defensiva lui Răzvan şi a marcat pentru 2-1, aşa că românii vor mai vedea încă un turneu final de la televizor! 

„Naşul", plângere la FIFA contra arbitrilor. După ce brigada spaniolă a fost cazată în acelaşi hotel cu stafful Bosniei, oficialii FRF au făcut plângere la UEFA pentru că măsura este împotriva regulamentului. Explicaţia a fost că în Zenica nu sunt destule locuri de cazare.

Chivu, absent. Accidentat chiar înaintea partidei, Chivu nu a fost nici măcar pe banca de rezerve, iar fundaşul lui Inter a anunţat că ar putea renunţa la echipa naţională după această campanie.

Săpunaru s-a îmbolnăvit
. Jucătorul lui FC Porto, Cristi Săpunaru, nu a putut fi recuperat până la ora meciului după ce toată săptămâna a acuzat dureri stomacale, iar Răzvan Lucescu l-a titularizat în locul său pe Râpă, fundaşul liderului Ligii I, Oţelul Galaţi.

Tamaş, preferat căpitan în locul lui Mutu. Fundaşul lui WBA, Gabi Tamaş, a fost desemnat căpitanul „tricolorilor" pentru că liderul de drept din teren, Chivu, nu a putut evolua. Mutu nu a fost luat în calcul de către selecţioner.

Bosnia: Hasagici - Mujdza, Spahici, Mravaci, Lulici - Medunjanin (Maletici 71), Rahimici, Misimovici (Ibricici 80),
Pjanici - Ibisevici  (Muslimovici 78), Dzeko. Antrenor: Safet Susici
România: Pantilimon - Râpă, Tamaş, Goian, Raţ - Torje (Cociş 71), Alexa, Florescu (Ropotan 76), Deac (Zicu 85) - Mutu, Marica.
Antrenor: Răzvan Lucescu
Goluri: Ibisevici 63, Dzeko 83 / Marica 29
Stadion „Bilino Polje" (Zenica): 15.000
Arbitru: Fernando Teixeira Vitienes

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite