Revine coşmarul "portocaliu"/ "Tricolorii" întâlnesc Estonia, Andora, Ungaria, Turcia şi Olanda!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea fotbalului e liniştită după tragerea la sorţi pentru Mondialul din Brazilia şi se fac deja calcule de calificare. România va face parte dintr-o grupă din care se mai află Andora, Estonia, Ungaria, Turcia şi Olanda. Preşedintele FRF, Mircea Sandu spune că „tricolorii" au toate şansele să încheie pe un loc doi în Grupa D.

UPDATE 23.40 Ciprian Marica: "Nu e o grupa rea, ne putem califica. Olanda am mai întâlnit-o, e o echipă puternică, la fel, Turcia şi Ungaria sunt formaţii tari, dar ne batem cu ei. Trebuie să mergem la mondialele din Brazilia, e extrem de important pentru fotbalul românesc!"

UPDATE 23.30 Victor Piţurcă. "Este o grupă extrem de grea, în care vom reîntâlni vicecampioana mondială, vechii noștri prieteni, dar și ai mei personali, pe care i-am întâlnit și în campaniile trecute, și la EURO 2008. În același timp, ne vom confrunta și cu echipe care tind să devină din ce în ce mai puternice și care trebuie tratate așa cum se cuvine. Am încredere că ne vom putea bate cu șanse reale cel puțin pentru locul 2", a spus selecţionerul pentru www.frf.ro.

Ionuţ Lupescu, director general FRF: "Eu cred că este o grupă destul de grea. Nu e uşor nici cu Olanda, nici cu Turcia. Cu Ungaria mereu am avut probleme. Eu preferam Anglia sau Germania în locul Olandei".

UPDATE: 23.10: Mireca Sandu: „E a şasea grupă ca dificultate a noastră. Olanda e favorită, e clar, rezultatele vorbesc pentru ei, noi ne batem cu Turcia şi Ungaria. Estonia şi Andora nu au pretenţii, dar sper să batem cu formaţiile slabe. Trebuie să începem bine aceste preliminarii. Şansele sunt mici pentru 2012, acum, pentru 2014, e o grupă echilibrată pentru noi"

UPDATE: 22.45: Ronaldo a efectuat tragerea la sorţi pentru Zona Europa. România şi-a aflat adversarii: Estonia, Andora, Ungaria, Turcia şi Olanda!

Grupa A: Croaţia, Serbia, Belgia, Scoţia, Macedonia, Ţara Galilor
Grupa B: Italia, Danemarca, Cehia, Bulgaria, Armenia, Malta
Grupa C: Germania, Suedia, Irlanda, Austria, Insulele Feroe, Kazakstan
Grupa D: Olanda, Turcia, Ungaria, România, Estonia, Andora
Grupa E: Norvegia, Slovenia, Elveţia, Albania, Cipru, Islanda
Grupa F: Portugalia, Rusia, Israel, Irlanda de Nord, Azerbaidjan, Luxemburg
Grupa G: Grecia, Slovacia, Bosnia, Lituania, Letonia, Liechtenstein
Grupa H: Anglia, Muntenegru, Ukraina, Polonia, Moldova, San Marino
Grupa I: Spania, Franţa, Belarus, Georgia, Finlanda

UPDATE ora 22.30. Zona Oceania:
Grupa A: Vanuatu, Noua Caledonie, Câştigătoarea meciului de baraj, Tahiti
Grupa B: Fiji, Noua Zeelanda, Insulele Solomon, Papua Noua Guinee

UPDATE ora 22.15: Trei echipe din zona CONCACAF se vor califica direct la turneul final, iar o a patra va disputa un meci de baraj cu o reprezentanta a Asiei.
Prima etapă a calificărilor a debutat deja pe 15 iunie. În runda a 2-a au fost formate şase grupe. Primele două se califică în runda a 3-a, unde vor întâlni cele mai bune formaţii ale zonei, formând trei grupe de patru echipe fiecare. Primele două se califică în runda a 4-a, unde cele şase echipe vor fi extrase pentru meciuri tur-retur care vor determina cele trei calificate la turneul final.

Runda 2
Grupa A: El Salvador, Surinam, Insulele Cayman, Republica Dominicana
Grupa B: Trinidad & Tobago, Guyana, Barbados, Bermuda
Grupa C: Panama, Dominica, Nicaragua, Bahamas
Grupa D: Canada, St.Kitts & Nevis, Puerto Rico, Santa Lucia
Grupa E: Grenada, Guatemala, St.Vincent & Grenadine, Belize
Grupa F: Haiti, Antigua & Barbuda, Antilele Olandeze, Insulele Virgine Americane

Runda 3

Grupa A: SUA, Jamaica, Castigatoarea Grupei E, Castigatoarea Grupei F
Grupa B: Mexic, Costa Rica, Castigatoarea Grupei A, Castigatoarea Grupei B
Grupa C: Honduras, Cuba, Castigatoarea Grupei D, Castigatoarea Grupei C

UPDATE: 21.50 S-au stabilti grupele din zona Asiei. 

Grupa A: China, Iordania, Irak, Singapore
Grupa B: Coreea de Sud, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Liban
Grupa C: Japonia, Uzbekistan, Siria, Coreea de Nord
Grupa D: Australia, Arabia Saudita, Oman, Thailanda
Grupa E: Iran, Qatar, Bahrain, Indonezia

UPDATE 21.45 A început tragerea la sorţi pentru zona Asia. Zico şi Lucas Rodriguez sunt cei care extrag echipele din urne

UPDATE: 21.45 Preliminarii Africa: Acestea se vor desfăşura în trei etape, iar in final cele mai bune cinci vor merge la turneul final. 

Runda 1 (cele mai slabe 24 de echipe)

1.Seychelles - Kenya
2. Guineea Bissau - Togo
3. Djibouti - Namibia
4. Mauritius - Liberia
5. Insulele Comore - Mozambique
6. Guineea Ecuatorială - Madagascar
7. Somalia - Etiopia
8. Lesotho - Burundi
9. Eritrea - Rwanda
10. Swaziland - Congo RD
11. Sao Tome & Principe - Congo
12. Ciad - Tanzania

Runda 2 (vor fi determinate 10 grupe a patru echipe fiecare)
Grupa A: Africa de Sud, Botswana, Republica Centrafricană, Castigatoarea meciului 7
Grupa B: Tunisia, Capul Verde, Sierra Leone, Câştigatoarea meciului 6
Grupa C: Cote d'Ivoire, Maroc, Gambia, câştigatoarea meciului 12
Grupa D: Ghana, Zambia, Sudan, Câştigatoarea meciului 8
Grupa E: Burkina Faso, Gabon, Niger, Câştigătoarea meciului 11
Grupa F: Nigeria, Malawi, Castigatoarea meciului 1, Castigătoarea meciului 3
Grupa G: Egipt, Guinea, Zimbabwe, Câştigatoarea meciului 5
Grupa H: Algeria, Mali, Benin, Castigatoarea meciului 9
Grupa I: Camerun, Libia, Castigatoarea meciului 2, Câştigătoarea meciului 10
Grupa J: Senegal, Uganda, Angola, Câştigătoarea meciului 4

UPDATE: 21.30: A început tragerea la sorţi pentru Africa. 

UPDATE 21.20: Baraje
Reprezentanta Asiei - Reprezentanta Oceania, Reprezentanta Americii de Nord - Reprezentanta Americii de Sud.

UPDATE: 21.05: Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff a ţinut un discurs în faţa celor prezenţi, anunţând că Brazilia va oferi o Cupă Mondială de neuitat. 

UPDATE. 21.00: A început ceremonia pentru tragerea la sorţi a meciurilor din preliminariile Cupei Mondiale 2014. Preşedintele Joseph Blatter ţine discursul de deschidere.

În urmă cu două luni, la 8 iunie, tricolorii au intrat în CV‑ul lui Ronaldo. Românii nu i-au stricat „Fenomenului" ultimul meci în tricoul naţionalei sale, lăsându-l chiar să rateze câteva ocazii imense, deşi vârful abia se mişca pe teren. A venit vremea ca brazilianul să se „revanşeze". Cum? Cu o mână bună la tragerea la sorţi a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014.

Ajunsă în „lumea a patra" a fotbalului european, cum nu s-a mai întâmplat în istoria recentă, România are nevoie mai mult ca niciodată de noroc în cea mai grea tragere la sorţi din istorie. Una e să joci într-o grupă cu Spania, Franţa şi Cehia şi alta e să te baţi pentru calificare cu Grecia, Slovacia şi Ungaria.

Totul va depinde de Ronaldo şi de felul în care va „încălzi" bilele din urne, alături de Paulo Henrique Ganso, unul dintre actualii componenţi ai Seleçao. Selecţionerul Victor Piţurcă nu a mers la Rio de Janiero. Acolo se vor afla, în schimb, Adalbert Kassai (secretar general FRF), Ovidiu Costeşin (director sportiv) şi Eugen Neagoe (secund).

Au mobilizat 1.500 de oameni

Practic, cursa pentru un loc la Mondialul de peste trei ani începe în această seară în portul Marina da Gloria din Rio de Janeiro. După 64 de ani, Cupa Mondială se va întoarce pe Copacabana, iar brazilienii promit să facă spectacol încă de la tragerea la sorţi a preliminariilor, eveniment la care organizatorii au implicat aproape 1.500 de persoane, dintre care 600 de voluntari.

Ceremonia din această seară va începe la ora 21.00 şi, în primul rând, se vor stabili perechile pentru play-off. Sunt patru confederaţii (Asia, America de Nord, America de Sud şi Oceania) care, pe lângă locurile garantate, pot obţine câte un loc în plus la CM 2014 prin play-off. Cinci minute mai târziu, Cafu şi Neymar vor urca pe scenă pentru a participa la tragerea la sorţi din zona africană.

La ora 22.15 încep emoţiile pentru noi

Apoi, vine rândul Asiei, unde preliminariile au început deja. Din septembrie, va debuta runda a treia, iar componenţa grupelor va fi stabilită de Zico şi de Lucas. Bebeto şi Bastos vor trage la sorţi echipele pentru zona Americii de Nord. Apoi, Oceania îi va privi pe Mario Zagalo şi Lucas Piazon cum vor împărţi echipele. Pentru America de Sud situaţia e una specială în sensul că Brazilia, gazda Mondialului, va lipsi din calificări. Astfel, nouă echipe se vor lupta pentru cele 4,5 locuri. În jurul orei 22.15, vine momentul culminant al serii. Tragerea la sorţi pentru zona europeană, care va fi făcută de Ronaldo şi de Ganso. 

35 de goluri în 51 de meciuri de calificări a înscris iranianul Ali Daei¨, fiind golgheterul all-time al preliminariilor. El e urmat de ucraineanul Şevcenko (26).

824 de meciuri pe toate continentele sunt planificate în preliminariile Campionatului Mondial 2014 până la data de 19 noiembrie 2013.

203 naţionale s-au înscris la startul preliminariilor, cu trei mai multe decât la ediţia trecută. Lipsesc dintre afiliatele la FIFA doar Bhutan, Brunei, Guam, Mauritania şi ţara-gazdă, Brazilia.

Bătaie pe 31 de locuri

Continent    Locuri alocate
Europa    13
America de Sud    4,5
America de Nord,
Centrală şi Caraibe    3,5
Asia    4,5
Africa     5
Oceania    0,5

* Brazilia e calificată în calitate de gazdă a turneului
* Confederaţiile din America de Nord, Asia, America de Sud şi Oceania vor disputa meciuri de baraj între ele pentru locuri suplimentare

image



România la Mondiale

- 1930 locul 8
- 1934 locul 12
- 1938 locul 9
- 1950 nu ne-am calificat
- 1954 nu ne-am calificat
- 1958 nu ne-am calificat
- 1962 ne-am retras
- 1966 nu ne-am calificat
- 1970 locul 11
- 1974 nu ne-am calificat
- 1978 nu ne-am calificat
- 1982 nu ne-am calificat
- 1986 nu ne-am calificat
- 1990 optimi de finală
- 1994 sferturi de finală
- 1998 optimi de finală
- 2002 nu ne-am calificat
- 2006 nu ne-am calificat
- 2010 nu ne-am calificat

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite