România, 90 la sută în urna a patra!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Următoarele preliminarii, cele pentru Campionatul Mondial 2014 din Brazilia, se anunţă infernale pentru naţionala României.

Tragerea la sorţi este programată la 30 iulie la Rio de Janeiro, iar „tricolorii" se vor afla în proporţie de 88,54% în urna a patra europeană, conform unei previziuni statistice făcute de site-ul football-rankings.info pe baza a 10.000 de simulări. Astfel, să nu ne mirăm dacă vom pica într-o „grupă a morţii" cu Spania, Franţa, Cehia, Polonia şi Ţara Galilor!

Şansele naţionalei lui Răzvan Lucescu de a urca în urna a treia sunt de numai 10 procente (mai exact 9,79%) şi nu depind numai de noi: avem nevoie de victorii în meciurile din iunie cu Bosnia, Brazilia şi Paraguay, dar şi de jocul altor rezultate. Se poate şi mai rău? Eventual în urna a cincea (penultima!), acolo unde România ar putea aluneca în proporţie de 1,67% dacă va continua seria de rezultate negative.

Columbienii ne-au zis „pas"

Turneul sud-american al „tricolorilor" din luna iunie a suferit o modificare, columbienii anunţând că nu mai pot organiza meciul cu România de la 11 iunie. Prin urmare, la aceeaşi dată, la patru zile după partida cu Brazilia (7 iunie), românii vor juca la Asuncion cu Paraguay. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite