Răzvan către Mircea Sandu: „De ce trebuia să te iei de jucători?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu i-a reproşat lui Mircea Sandu că i-a criticat pe fotbalişti. Selecţionerul regretă acum că a acceptat această funcţie în urmă cu un an. Atmosfera la naţională e apăsătoare. Jucătorii sunt afectaţi de înjurăturile publicului, iar antrenorul şi preşedintele FRF au avut o discuţie în contradictoriu.

Jucătorii naţionalei au ajuns de sâmbătă la Minsk, iar selecţionerul încearcă să le ridice moralul unor fotbalişti afectaţi de remiza cu Albania.„E o atmosferă de parcă am pierdut calificarea. Eu nu vreau să ajung să mă înjure lumea pe toate stadioanele din ţară", a spus Mirel Rădoi la un moment dat. Şi Răzvan Lucescu era supărat, în principal pe afirmaţiile lui Mircea Sandu ce au urmat meciului cu Albania.„Sunt jucători care au gâfâit pe teren. Nu suntem aproape de ei? Păi le-am oferit 10.000 de euro primă pentru jocurile cu Albania şi Belarus", a sărit preşedintele FRF.

Declaraţiile Naşului l-au enervat pe Răzvan Lucescu. Acesta i-a reproşat lui Mircea Sandu că pune presiune degeaba pe fotbalişti: „De ce trebuia să te iei de jucători? Erau ei destul de afectaţi...Vine meciul cu Belarusul şi şi-aşa suntem cu moralul la pământ...".
Preşedintele FRF i-a transmis lui Lucescu junior că va încerca să remedieze situaţia. „O să vorbesc eu cu jucătorii. O să le spun că am încredere în ei şi că îi susţin", a replicat Mircea Sandu.

„Mai bine mă duceam în Serie B"

Într-o discuţie avută cu apropiaţii săi, Răzvan Lucescu le-a mărturist acestora că regretă faptul că a acceptat funcţia de selecţioner. „Nu e normal ca după un meci să se vorbească deja de demisii. Dacă ştiam că se ajunge aici, nu mai mă înhămam la treaba asta. Mai bine mă duceam la o echipă de Serie B în Italia şi eram mai liniştit", s-a confesat selecţionerul.Totuşi, Lucescu junior nu vrea să renunţe la funcţia sa. „Răzvan e un tip orgolios, care nu renunţă aşa uşor. El vrea să demonstreze că e capabil să facă performanţe cu naţionala", a spus Mircea Lucescu.

Mesaj de susţinere din partea fotbaliştilor

Majoritatea fotbaliştilor de la echipa naţională nu sunt de acord ca selecţionerul să plece acum de la echipă. După ce au citit ziarele de ieri, în care se vorbea despre o eventuală demitere a lui Răzvan Lucescu, fotbaliştii au luat în calcul inclusiv ideea de a purta la încălzire, înaintea partidei, tricouri pe care să scrie „Suntem alături de Răzvan". Jucătorii îşi susţin antrenorul pentru că le-a luat mereu apărarea în faţa criticilor.

"Nu trebuia să critici jucătorii după un singur meci. Cum poţi să destabilizezi echipa acum, înaintea partidei cu Belarus?"
Răzvan Lucescu într-un dialog cu Mircea Sandu

"O să vorbesc eu cu fotbaliştii. Le spun că au toată susţinerea mea şi că am încredere în ei."
Mircea Sandu preşedinte FRF

"Răzvan e un tip orgolios, care nu va renunţa aşa uşor. Vrea să demonstreze de ce e capabil"
Mircea Lucescu antrenor Şahtior Doneţk

Gabi Mureşan: „Îl vrem pe Mutu la echipa naţională"

Gabi Mureşan va fi folosit din primul minut în partida cu Belarus

image

Remiza cu Albania de la Piatra Neamţ (1-1) le-a deschis ochii jucătorilor de la naţională. Ideea că selecţionata lui Răzvan Lucescu este lipsită de valoare s-a întărit şi mai mult în startul acestor preliminarii. Concluzia? Nu ne permitem să nu-l convocăm pe cel mai valoros fotbalist român al momentului, Adi Mutu, chiar dacă acesta se află în conflict cu selecţionerul. „Briliantul" va deveni eligibil de la 28 octombrie, fiind apt pentru naţională abia de la anul.

Gabi Mureşan, de la CFR Cluj, îl aşteaptă pe Mutu printre tricolori: „Mutu este un jucător decisiv, dar acum nu poate juca. Da, avem nevoie de el. Este un jucător valoros, pe care-l aşteptăm printre noi".

Întrebarea ce se ridică acum este cine îl va convoca pe Mutu la naţională, Lucescu jr sau un alt selecţioner? Pentru că, în cazul unui eşec în faţa Belarusului, Răzvan ar putea pleca. „Nu cred că antrenorul va ceda aşa uşor. Cred că va rămâne până la capăt. Doamne-fereşte de un rezultat slab în Belarus, dar, chiar şi aşa, şanse de calificare vor rămâne!", a spus afirmat stelistul Bogdan Stancu.

Altfel, pentru a mai detensiona atmosfera de la naţională, ieri dimineaţă, în locul unui antrenament, Lucescu jr şi-a lăsat jucătorii să se plimbe prin Minsk. Tot ieri, tricolorii au mai avut programată şi o sesiune de vizionare a adversarului. Chivu&Co i-a urmărit pe bieloruşi în victoria cu Franţa.

Bogdan Lobonţ, apărat de soţia sa, Iulia

După ce portarul naţionalei a fost criticat pentru golul încasat în meciul cu Albania, când nu a ştiut dacă să iasă pe centrare sau să rămână pe linia porţii, soţia sa, Iulia, a sărit în apărarea lui „Lobby" pe un site de socializare. „De ce nu vedem starea adevărată a fotbalului românesc? Culegem ceea ce am semănat: mizerie, corupţie, scandaluri.

Românul de acum este frustrat, indolent, prost crescut, fudul, ipocrit. Aş spune că nu mai are caracter, conştiinţă, scară de valori... Nu cred că în viaţa asta voi fi mândră de poporul de care aparţin. Nu ne dezminţim de atitudinea pe care o avem în urma unui eşec fotbalistic", a afirmat Iulia Lobonţ.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite