Răzvan Raţ: "Sunt mândru că am câştigat încă două trofee!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Raţ
Răzvan Raţ

2010 se apropie de final. E vremea concluziilor, e timpul colindelor si al urarilor pentru 2011. Intr-un interviu pentru site-ul sau oficial, internationalul Razvan Rat vorbeste despre ce a insemnat 2010, dar si despre asteptarile pentru Noul An. La finalul unui an in care a castigat doua trofee cu Sahtior (Campionatul si Supercupa Ucrainei), Răzvan Raţ le transmite cele mai frumoase gânduri tuturor românilor.

- Razvan, ne apropiem de finalul unui an in care ai cunoscut inca o data gloria in tricoul lui Sahtior Donetk. Cum ai caracteriza 2010 in cateva cuvinte?
- A fost un an reusit in tricoul lui Sahtior Donetk, in care am castigat pentru a 4-a oara titlul de campion al Ucrainei. In plus, am obtinut si Supercupa Ucrainei intr-o maniera categorica. Sunt mandru ca am adunat inca doua trofee cu Sahtior, iar la finalul anului suntem pe primul loc in clasament, cu un avans de 12 puncte fata de rivalii de la Dinamo Kiev. Sa nu uitam ca suntem angrenati si in cursa pentru castigarea Cupei Ucrainei, unde vom juca in semifinale cu Dnipro. Din acest punct de vedere, suprematia Sahtiorului pe plan intern nu poate fi pusa la indoiala.

- Ati avut rezultate foarte bune si pe plan european. Cea mai buna echipa din lume in luna noiembrie, apoi calificare, de pe primul loc, in optimile de finala ale Ligii Campionilor...
- Pana la parcursul in grupele Champions League ne-am dorit foarte mult sa jucam inca o data finala Cupei UEFA. Din pacate pentru noi, am pierdut calificarea in fata englezilor de la Fulham si nu ne-a fost deloc usor sa depasim momentul. Ne-am revenit cu un singur gand, sa facem performanta in Liga Campionilor si am reusit cateva lucruri importante pana la aceasta faza a optimilor de finala.

- Va temeti de AS Roma? Cum va fi duelul Rat vs Lobont?
- Nu se pune problema sa ne temem de AS Roma. Daca va referiti la infrangerea dureroasa de acum 4 ani, de la Roma, trebuie sa luam in calcul ca Sahtior Donetk a crescut de la an la an in Europa. Am acumulat experienta internationala, am castigat si Cupa UEFA, nu cred ca pot exista comparatii din acest punct de vedere. Cred ca acum suntem la acelasi nivel cu AS Roma si, din punct de vedere al organizarii, ne putem duela cu orice echipa din Europa.

- Cand e vorba de Sahtior, specialistii Europei vorbesc de Barcelona Estului...
- Mai avem foarte mult de munca pentru a ajunge la nivelul de joc al celor de la Barcelona. Poti sa muncesti si doua vieti si nu esti sigur ca poti egala vreodata Barcelona. Comparatia e onoranta, ar fi extraordinar pentru noi sa jucam finala Ligii Campionilor cu Barcelona. Pana atunci trebuie sa trecem de echipa prietenului meu Bogdan Lobont. Nu e cazul sa ne gandim prea departe pentru ca la acest nivel au ramas in cursa cele mai puternice echipe din Europa.

- Am vorbit doar de Sahtior, hai sa trecem si la echipa nationala a Romaniei.
- Cred in continuare ca avem sanse reale de calificare la turneul final din 2012. Nu e cazul sa ne aducem aminte de rezultatele modeste din acest an. Nu ne ajuta cu nimic daca privim trecutul! Trebuie sa pregatim cu toata raspunderea ce urmeaza in 2011. Vom avea sapte meciuri de calificare, dintre care patru pe teren propriu, cu Luxemburg, Bosnia, Franta si Belarus. In deplasare vom intalni Bosnia, Luxemburg si Albania. Din punctul meu de vedere, dubla intalnire cu Bosnia va fi decisiva pentru nationala Romaniei. Daca vom reusi sa castigam ambele partide in fata Bosniei, cred ca putem face un pas important catre Euro 2012. Turneul final este gazduit de Ucraina si Polonia, va dati seama ca bucurie va fi in sufletul meu daca ne vom califica la Euro 2012. As fi ghidul delegatiei Romaniei in Ucraina. Glumesc, desigur, insa raman increzator in sansele noastre de calificare. Trebuie sa fim uniti atunci cand vine vorba de echipa nationala, sa lasam orgoliile si sa facem totul pentru Romania!

- Esti de aproape 8 ani la Sahtior Donetk, iar Mircea Lucescu te-a comparat cu celebrul Maldini...
- Ma simt minunat la Donetk. Am plecat de jos, de la un nivel in care la Sahtior nu se vorbea de performanta, de trofee. In Ucraina exista pe atunci doar Dinamo Kiev. Am crescut o data cu echipa, cu orasul si nu m-am gandit niciodata la un transfer in alta parte a Europei. Nu am probleme de comunicare, cunosc totul la Donetk. Cred ca am mai spus-o, ma onoreaza comparatia cu Maldini, insa mai am foarte multe trofee de castigat pentru a ajunge la palmaresul lui Paolo. Poate nea Mircea s-a gandit sa joc pana la 41 de ani la Sahtior!

- Unde iti vei petrece Sarbatorile? Ce mesaj le transmiti fanilor tai?
- Voi petrece alaturi de cei dragi, de familia mea. Acum ma pregatesc sa impodobesc bradul impreuna cu sotia mea, Iulia. Tuturor romanilor le transmit cele mai frumoase ganduri, multa sanatate si cat mai multe dorinte implinite. Sarbatori Fericite si un sincer La Multi Ani, din partea lui Razvan Rat!


Sursa: www.razvanrat.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite