Piţurcă îi strică recordurile lui Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă şi Adrian Mutu
Victor Piţurcă şi Adrian Mutu

Iertat rapid de selecţioner, Mutu a primit şansa de a-l depăşi pe „Rege“ în topul marcatorilor la echipa naţională. Vârful Cesenei este la trei goluri distanţă de Hagi. După ce l-a convocat pe Dorinel Munteanu până ce acesta l-a depăşit pe Hagi la numărul de selecţii, Piţurcă apelează la Mutu, care îi poate strica „Regelui“ un alt record.

Relaţiile dintre Piţurcă şi Hagi n-au fost niciodată dintre cele mai prietenoase. Încă de pe vremea când cei doi jucau pentru Steaua se poate spune că fiecare era „cu gaşca lui": Piţi era mai apropiat de Bölöni şi Tudorel Stoica, Gică se simţea cel mai bine cu Balint, Lăcătuş sau Belodedici. „Fractura" majoră dintre cei doi s-a produs însă după calificarea României la EURO 2000.

Înduplecat de o emisiune-maraton a lui Adrian Păunescu, presărată cu multe cântece şi rugăminţi, Hagi s-a întors printre tricolori pentru ultimele cinci meciuri din preliminarii, fiind cel mai bun om al nostru. Euforia calificării s-a stins în momentul în care Piţurcă i-a transmis lui Hagi că ceilalţi jucători n-ar fi de acord ca „decarul" să ia primă întreagă.

„Regele" s-a întors supărat la Istanbul, l-a „corupt" şi pe Gică Popescu, după care i-a transmis lui Mircea Sandu: „Noi nu mergem la Euro cu Piţurcă antrenor". Naşu' a ales să meargă pe mâna celor doi Gică, numindu-l pe Ienei selecţioner.

L-a forţat pe Dorinel

Revenit la echipa naţională în 2005, Piţurcă a avut grijă să-şi plătească datoriile aşa cum a putut. S-a încăpăţânat să-l cheme pe Dorinel Munteanu, chiar şi-atunci când „Neamţul" mai juca doar din experienţă. „Munti" a stat printre tricolori până la 39 de ani şi a egalat recordul lui Hagi de selecţii la naţională (125) chiar într-un meci disputat la Constanţa, oraşul natal al „Regelui". Apoi, a mai jucat 9 meciuri şi s-a detaşat de Hagi.

Diferenţă de trei goluri

Acum, Piţi a trecut uşor peste a „n"-a escapadă a lui Mutu, transformând o excludere definitivă într-o „suspendare de două meciuri". Nu e greu de închipuit că atacantul Cesenei, un specialist al golurilor cu echipe mici, poate depăşi un alt record al lui Hagi, de goluri marcate pentru naţională. Mutu e la doar trei reuşite de performanţa lui Gică. 

Rămâne cu banderolele?

Dacă va fi depăşit de Mutu, lui Hagi nu-i mai rămâne decât un record la naţională, el purtând de 65 de ori banderola de căpitan. Aici, mai poate fi întrecut în anii următori doar de Chivu, retras momentan de la naţională. După încheierea actualelor preliminarii, Piţurcă va încerca să-l ia „la sentiment" pe fotbalistul lui Inter Milano: „Cum ar fi să îţi închei cariera cu Mondialul din Brazilia?".

info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite