Partida România - Argentina se va disputa, posibil în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Messi (dreapta) nu joacă la naţională ca la Barcelona
Messi (dreapta) nu joacă la naţională ca la Barcelona

Partida amicală România-Argentina se va disputa la o dată care urmează să fie stabilită în cursul acestei săptămâni, a anunţat, luni, agentul FIFA Guillermo Tofoni, reprezentantul firmei World Eleven, care va organiza evenimentul, după o întâlnire avută cu preşedintele FRF, Mircea Sandu.

"Am venit aici să discut cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, pentru a fi faţă în faţă cu el. Vom juca meciul amical cu România. Vorbim de două două sau trei date FIFA. Vom decide această dată în această săptămână. Se va întâmpla înainte de Cupa Mondială din Brazilia. Poate va fi la anul. Toată lumea vrea să-l vadă pe Messi", a spus Tofoni, într-o conferinţă de presă.

Impresarul a precizat că va încerca să compenseze într-un fel faptul că federaţia argentiniană a decis anularea partidei care ar fi trebuit să se dispute în 10 august: "Vom căuta să compensăm problema pe care am provocat-o Federaţiei Române de Fotbal. Îi mulţumesc preşedintelui Mircea Sandu pentru amibilitate. Bineînţeles că era supărat pe noi, dar e normal să fie aşa. Este un om de fotbal, cu experienţă şi a înţeles după ce i-am explicat petnru 20 de minute de ce a fost această problemă".

Tofoni şi-a cerut scuze în numele Argentinei pentru neplăcerile create de anularea amicalului care ar fi urmat să marcheze inaugurarea Arenei Naţionale din Capitală. "Îmi cer scuze în numele Argentinei, al agenţiei, pentru că nu e normal ca Argentina să amâne un meci. Situaţia era complicată pentru că după Cupa Americii şi-au schimbat antrenorul şi nu mai aveau antrenor pentru meciul de la Bucureşti. Am vorbit cu preşedintele federaţiei, cu Messi. Messi a zis că trebuie să jucăm cu România. Pe urmă, decizia federaţiei a fost să găsească o altă zi pentru a juca în această ţară frumoasă", a spus impresarul.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 29 iulie, că a fost informată de forul de la Buenos Aires de anularea meciului amical dintre România şi Argentina, programat la 10 august, cu ocazia inaugurării Arenei Naţionale. În locul acelei partide, selecţionata condusă de Victor Piţurcă a disputat, la Serravalle, un meci amical cu selecţionata statului San Marino.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite