Mutu a zâmbit din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost chinuit două zile de amigdalită, „Briliantul“ şi-a revenit în dimineaţa meciului cu Bosnia. Chivu nu a putut fi recuperat. „Briliantul“ l-a anunţat pe selecţionerul Răzvan Lucescu ieri- dimineaţă, în ziua meciului cu Bosnia, că este apt sută la sută să se „lupte“ pentru prima reprezentativă.

Adrian Mutu a scăpat de problemele de sănătate care l-au împiedicat să se antreneze alături de coechipierii de la echipa naţională în ultimele două zile.
Febră, ameţeli şi dureri puternice de gât. Aşa s-a chinuit Adrian Mutu în ultimele două zile. Încă de joi dimineaţa, fotbalistul echipei naţionale a început să se simtă rău, medicul lotului „tricolor" suspectându-l că are amigdalită. „Briliantul" a fost menajat de la efort şi trecut imediat pe antibiotice. Mutu nu-şi revenise nici vineri, aşa că a ratat şi antrenamentul oficial de dinaintea partidei cu Bosnia.

După 48 de ore, se pare că tratamentul prescris de doctorul Pompiliu Popescu a dat roade, astfel că ieri-dimineaţă Mutu a ieşit ca „nou-nouţ" la plimbarea pe care jucătorii naţionalei au făcut-o prin centrul oraşului Zenica. Selecţionerul Răzvan Lucescu a decis să le ofere elevilor săi o oră de destindere înaintea confruntării cu reprezentativa Bosniei, aşa că şi-a lăsat jucătorii să facă ce vor ei până în jurul prânzului.

După ce au votat, „tricolorii" au stabilit să facă o vizită la unul dintre mallurile din Zenica. Profitând şi de vremea frumoasă de afară, ieri în Bosnia fiind în jur de 17 grade, Mutu, Marica, Zicu şi restul fotbaliştilor s-au îmbrăcat lejer, fie în treningurile echipei, fie în pantaloni scurţi, şi au pornit la pas prin oraş.

Au ajuns rapid la destinaţie, magazinul pe care l-au „colindat" aflându-se la câteva străzi distanţă de hotelul Zenica, stabilimentul de cinci stele care i-a  găzduit pe „tricolori" pe perioada şederii lor în Bosnia. La plimbare, „Briliantul" s-a întreţinut puţin cu atacantul nemţilor de la Stuttgart, Ciprian Marica, apoi s-a retras, vorbind la telefon. Jucătorul Fiorentinei a fost recunoscut de câţiva trecători care i-au cerut autografe, iar românul nu a refuzat nicio solicitare.

Ciprian Deac s-a întreţinut cu George Florescu, cei doi luându-l în „gaşcă" şi pe gălăţeanul Silviu Ilie. Aflat la prima convocare la echipa naţională, elevul lui Dorinel Munteanu, s-a simţit destul de stingher în preajma „vedetelor" Chivu, Mutu sau Marica.

Chivu, tot cu dureri

Una rece, una caldă pentru selecţionerul Răzvan Lucescu. După ce a aflat că Mutu a scăpat de febră şi de durerea din gât, antrenorului i s-a adus la cunoştinţă faptul că probleme medicale încă îi dau bătăi de cap căpitanului Cristi Chivu. Acesta nu s-a pregătit deloc alături de „tricolori", acuzând dureri musculare.

Aproape calificaţi la CE U17

Dacă naţionala mare este în pană de rezultate, nu la fel se poate spune şi despre puştii pregătiţi de Adrian Văsîi. Juniorii U17 au  învins cu 2-1 Rusia, favorita grupei de calificare la Campionatul European din Serbia. După succesul de ieri, tinerii „tricolori" mai au nevoie de trei puncte din ultimul joc, contra Ungariei, programat la 29 martie, pentru a ocupa primul loc şi a merge la Euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite