Mutu, primul antrenament la naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Adi Mutu a efectuat azi dimineaţă, la Buftea, primul antrenament alături de componenţii lotului echipei naţionale, jucătorul Fiorentinei fiind învoit de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru şedinţa de pregătire de marţi după-amiază.

La finalul antrenamentului, care a durat 75 de minute, Mutu a pariat cu mijlocaşul Dan Alexa că va înscrie măcar un gol din trei lovituri libere de la 18 metri în poarta apărată de Costel Pantilimon. Atacantul Fiorentinei nu a reuşit să înscrie niciun gol şi a pierdut 80 de euro în pariul cu Alexa.

La şedinţa de pregătire au fost prezenţi 14 fotbalişti, portarii Costel Pantilimon şi Silviu Lung, fundaşii Cornel Râpă, Gabriel Tamaş şi Paul Papp, mijlocaşii Liviu Antal, Gabriel Giurgiu, Gabriel Mureşan, Dan Alexa, Alexandru Bourceanu, Lucian Sânmărtean şi Adrian Stoian şi atacanţii Bogdan Stancu, Adrian Mutu şi Ciprian Marica.

Răzvan Lucescu l-a chemat la antrenamentul din această dimineaţă pe Sergiu Suciu (AS Gubbio), convocat de Emil Săndoi pentru meciul de tineret cu Kazahstan.

Atacantul Bogdan Stancu s-a pregătit separat, din cauza unor probleme medicale, el urmând ca abia luni să înceapă antrenamentele alături de coechipieri.

La Buftea a fost prezent şi directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu.

Partida România - Bosnia-Herţegovina din preliminariile Campionatului European din 2012 este programată să aibă loc la 3 iunie, de la ora 21.00, pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite