Mircea Sandu: "Nu am discutat cu Iorgulescu sau Olăroiu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a precizat, sâmbătă, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al forului, că selecţionerul Răzvan Lucescu merită încredere şi respect şi că nu există discuţii ce ar avea ca finalitate înlocuirea acestuia.

Sandu a răspuns astfel afirmaţiilor făcute, joi, de finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, în legătură cu acest subiect.

"În momentul de faţă, acest subiect nu este de actualitate. Naţionala României are antrenor, care pregăteşte jocurile atât de importante din preliminariile Euro-2012, fără a exista un «plan B». Cosmin Olăroiu este unul dintre antrenorii tineri, valoroşi şi competenţi, care corespunde profilului celui care, în viitor, ar putea prelua frâiele reprezentativei noastre. Acest profil i se potriveşte, aşa cum este şi cazul altor tehnicieni tineri, din «noul val», nume pe care le-am şi pomenit, alături de cel al lui Olăroiu, adică Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Ioan-Ovidu Sabău şi nu numai. Nu am discutat cu Gino Iorgulescu sau cu antrenorul mai sus menţionat, iar, ca o regulă, eventualele tratative se poartă direct cu persoanele vizate, nu prin intermediari. Selecţionerul Răzvan Lucescu merită încredere şi respect, atât din partea noastră, cât şi din cea a lumii fotbalului românesc. Energiile şi gândurile ar trebui să fie pozitive şi canalizate spre apropiata dublă cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg, nu spre destablizare", se menţionează în comunicatul preşedintelui FRF.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la Sport.ro, că este posibil ca tehnicianul Cosmin Olăroiu să aibă o înţelegere cu Mircea Sandu pentru a prelua echipa naţională. "Când a venit Olăroiu acum în Romania mi-a spus că are un proiect cu arabii, nişte lucruri care nu se legau. Faptul că Olăroiu nu mi-a spus ce vrea să facă, eu cred ca e posibil să aibă o înţelegere cu Mircea Sandu prin Gino Iorgulescu. Olăroiu ar accepta să vină la naţională. Cred că stă pe bară, pentru că este foarte căutat la arabi, pentru că este un om care vrea să facă performanţă. Nu este interesat de bani. Ar veni la naţională să demonstreze", a spus Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite