Juniori crescuţi obosiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de tineret U19 a pierdut lamentabil şi al doilea meci de la Euro. După 1-3 cu Cehia şi 0-1 cu Grecia, naţionala mică mai are doar şanse teoretice la calificarea în semifinalele competiţiei, care se desfăşoară la Bucureşti.

Elevii lui Lucian Burchel (foto) sunt obligaţi să câştige ultimul meci din grupe, contra Irlandei, la o diferenţă de cel puţin două goluri, iar Cehia să învingă Grecia tot la două goluri. Doar aşa s-ar mai putea şterge din impresia nefavorabilă lăsată până acum. Unul dintre cei dezamăgiţi este selecţionerul naţionalei mari, Victor Piţurcă, care a urmărit din tribună meciurile formaţiei lui Burchel. „Voiam să iau măcar doi-trei jucători, dar nu mi-a sărit nimeni în ochi. Nu ştiu cum se face selecţia, însă n-am văzut nimic la Under-19", a spus Piţurcă.

La fel cum o făcuse după primul meci, preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a atacat dur atât pe jucători, cât şi pe selecţionerul Lucian Burchel. „Jucătorii sunt mai mult prieteni cu fotbaliştii. Noi le-am creat toate condiţiile, iar ei nu pot lega decât trei pase şi apoi buf. Probabil atât pot, atât poate şi antrenorul. S-au investit aproximativ două milioane de euro în pregătirea lor, aşa că trebuie să avem şi rezultate. Metodele astea cu team-building, căţărări şi canotaj nu dau roade. Era mai bine dacă-l convingeam pe Săndoi să preia în iarnă lotul", a replicat şi Mircea Sandu. În schimb, Burchel a dat o declaraţie halucinantă după meciul cu Grecia: „Ţin să-i felicit pe băieţi pentru că au reuşit să revină după şocul contra Cehiei. Principalul nostru obiectiv în acest meci a fost să avem calitate în joc". 

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite