Iovan rămâne la federaţie, „aripa Lupescu“ zboară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piţurcă s-a hotărât să-l păstreze pe Iovan în cadrul FRF, urmând să-i ofere un post „peste“ Belodedici. Ştefan Iovan va fi superiorul colegului său din defensiva Stelei ’86, Miodrag Belodedici, care s-a ocupat de sectorul juvenil în ultimii şase ani, fără mari rezultate.

„Iovan mai are câteva luni de contract, o să negociem şi sper să ne reziliem contractul pe cale amiabilă", spunea Mircea Sandu la conferinţa de prezentare a lui Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al primei reprezentative.

Belo, doar o calificare

Totuşi, Piţi a revenit între timp la sentimente mai bune faţă de fostul său prieten şi colaborator, aşa că Ştefan Iovan are şanse mari să semneze cât de curând o nouă înţelegere cu Federaţia Română de Fotbal. „Căpitanul de la Sevilla" nu va face însă parte din stafful selecţionerului, ci va fi numit în funcţia de director coordonator al loturilor naţionale de juniori. Iovan va fi superiorul lui Miodrag Belodedici, cel care a fost, în ultimii şase ani, directorul tehnic al sectorului juvenil din FRF. Motivul pentru care Belo va fi tras pe linie moartă este acela că preşedintele Mircea Sandu este destul de nemulţumit de activitatea fostului libero, mai ales că rezultatele naţionalelor de juniori au cam lipsit cu desăvârşire în ultima vreme.

S-a obţinut calificarea la CE U17 din acest an, sub conducerea lui Adrian Văsâi, însă şi de această dată jocul micilor tricolori a lăsat de dorit, atrăgând critici virulente din partea „Naşului". Oricum, Mircea Sandu intenţionează să-i treacă pe linie moartă pe toţi cei din „aripa Lupescu", care activează în cadrul FRF de la începutul anului 2006. Prunea a plecat deja la Astra, Prodan se va ocupa de acum încolo doar de lotul de tineret, în timp ce Lupescu va trece şi el, cât de curând, în subordinea secretarului general Adalbert Kassai.

"Rădoi ar trebui să se întoarcă la naţională. Am înţeles că omul cu care a avut el un conflict (n.r. - Lupescu) nu se va mai ocupa de echipa naţională.''
Victor Piţurcă selecţioner România

100 de mii de euro a câştigat anual Ştefan Iovan din postura de antrenor secund al primei reprezentative.

Piţi şi Iovan, nedespărţiţi timp de nouă ani

Victor Piţurcă (stânga) şi Ştefan Iovan au început să colaboreze în primăvara anului 2000. Numit la Steaua în locul lui Emeric Ienei, Piţi a decis să-l ia ca secund pe fostul său coechipier, care era antrenorul echipei de tineret a clubului din Ghencea. Tandemul s-a păstrat şi la prima reprezentativă, până în primăvara lui 2009, când a intervenit ruptura, în momentul în care Iovan l-a anunţat pe Piţurcă că va rămâne secund al naţionalei şi în mandatul lui Răzvan Lucescu. În consecinţă, cei doi nu şi-au vorbit o vreme, iar Piţi şi-a alcătuit alt staff tehnic, în care i-a cooptat pe Eugen Neagoe, Florin Marin, Martin Tudor şi Marius Dima, pe lângă mai vechiul său prieten Gabi Boldici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite