Gloria Craiovei Maxima, pierdută pe apa Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii au obţinut doar un egal în fieful lui Jean Pădureanu şi au retrogradat matematic în Liga a II-a. „Ştiinţa“ este la a doua retrogradare din istorie, după cea de la finalul sezonului 2004-2005.

Craiova şi-a jucat ieri la Bistriţa ultima şansă de a continua în Liga I. Având doar varianta victoriei, oltenii au început în forţă şi puteau da lovitura încă din minutul 4. Subotici a tras în Albuţ dintr-o poziţie ideală, iar Stoianof n-a nimerit cadrul porţii din doar câţiva metri. Bistriţa nu s-a grăbit să atace, întrucât chiar şi un egal i-ar fi fost suficient ca să-i îngroape pe oamenii lui Mititelu. Nae Manea le-a transmis jucătorilor lui să aştepte greşeala adversarului şi a folosit un singur vârf, pe Curtuiuş. După o ratare uriaşă, el avea să devină eroul gazdelor. L-a executat pe Silviu Lung cu un şut din centrul careului. După gol, „Ştiinţa" parcă şi-a pierdut elanul. Până la pauză n-a mai reuşit nimic.

Lucrurile s-au schimbat la reluare. Dorel Stoica a încercat să-l învingă pe goal-keeper-ul ardelenilor cu şuturi de la distanţă, fără success, dar a înscris abia după ce a pus latul la o centrare venită de pe stânga de la Mihai Costea. Ulterior, juveţii au intensificat atacurile, cu gândul la golul care le-ar mai fi dat speranţe de salvare. Nae Manea a simţit pericolul şi l-a înlocuit pe singurul său atacant cu mijlocaşul Radu Mărginean, iar Gloria a făcut definitiv pasul înapoi. Pe final, bistriţenii au început să tragă de timp, în uralele spectatorilor. S-a încheiat 1-1, iar Craiova a retrogradat matematic în Liga a II-a. Mititelu, vrea „să dreagă busuiocul" şi promite revenirea în primul eşalon în vara viitoare.

"Craiova a fost retrogradată de Cooperativa din fotbalul românesc!''
Adrian Mititelu patron Univ. Craiova

Gloria Bistriţa: Albuţ - Cafasso (Costache 75), Năstase, Szukala, Velcovici - Băjenaru, P. Anton, Tudose, Nalaţi, Keita - Curtuiuş (R. Mărginean 68).
Antrenor: Nae Manea
Universitatea Craiova: S. Lung jr - Gugu (M. Roman 83), Zoro, Buşu,
Dănănae - Ologu (J. Nicolae 76), D. Stoica, Prepeliţă - Subotici, M. Costea, Firţulescu. Antrenor: George Biţă
Goluri: Curtuiuş 35 / D. Stoica 67
Stadion „Gloria": 3.000
Arbitru: Cristi Balaj

Telex

Mititelu: „Viciere de rezultat". După meci, patronul Craiovei a afirmat că echipa lui a fost furată de arbitru:  „Am avut un gol corect, care a fost anulat! Balaj e omul Cooperativei". La faza respectivă, Balaj fluierase cu mult înainte ca Prepeliţă să trimită în plasă.

Dorel Stoica s-a întors. Mijlocaşul dezertase săptămâna trecută de la Craiova, dar patronul l-a convins să se întoarcă. Dorel părăsise echipa împreună cu Mihai Dina, care nu vrea însă să mai audă de gruparea din Bănie.

A plouat torenţial. Partida de la Bistriţa s-a disputat în condiţii meteo nefavorabile. A plouat destul de tare atât înaintea meciului cât şi pe durata primei reprize.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite