Drumul spre Maracana începe în Estonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România în preliminariile Campionatului Mondial din 2014
România în preliminariile Campionatului Mondial din 2014

Tragerea la sorţi a meciurilor din grupa D, de calificare la Campionatul Mondial din 2014, din Brazilia, a adus României un program echilibrat, care debutează şi se încheie cu partide contra balticilor.

N-a ieşit chiar cum a vrut Victor Piţurcă, dar nici nu ne putem plânge de un program infernal! La Amsterdam, unde s-a tras la sorţi programul grupei D, de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia, de peste trei ani, România a fost reprezentată de selecţioner şi de directorul sportiv, Ovidiu Costeşin. Aceştia au asistat la procedura de stabilire a meciurilor, la finalul căreia Piţi s-a declarat mulţumit.

„Programul este bun, mult mai bun decât cel stabilit la 24 octombrie şi pe care noi nu l-am acceptat. Începem cu două meciuri din care putem obţine punctaj maxim, urmează  duble dificile în octombrie 2012 şi martie 2013, dar terminăm preliminariile cu trei meciuri acasă şi unul în deplasare. Comparativ, Olanda are un program mult mai greu, însă pe mine mă interesează în primul rând echipa noastră", a declarat Piţurcă pentru siteul oficial al FRF.

La varianta tragerii la sorţi s-a ajuns din cauza neînţelegerilor dintre reprezentanţii României şi cei ai Olandei. La rundele anterioare de discuţii s-a reuşit totuşi stabilirea unei grile de program, iar la Amsterdam s-a tras la sorţi doar numele echipelor. În aceste condiţii, Piţurcă poate fi satisfăcut de ordinea meciurilor, deoarece dacă România ar fi fost în locul Olandei ar fi jucat în toamna anului viitor cu Turcia (acasă), Ungaria (deplasare), Andorra (acasă) şi Olanda (deplasare).

Pe baltici îi prindem fără apărare

Naţionala Estoniei, revelaţia preliminariilor pentru Euro 2012, cea  împotriva căreia debutează România, va fi lipsită în meciul de la 7 septembrie de ambii fundaşi centrali titulari. Astfel, căpitanul Piiroja (Vitesse Arnhem, 108 selecţii) şi Andrei Stepanov (Gomel, 87 de selecţii) vor fi suspendaţi după cartonaşele roşii primite în turul play-off-ului cu Irlanda disputat luna trecută şi pierdut de baltici cu 4-0 pe teren propriu.

Ce vroia Piţurcă şi ce i-a ieşit

- Să jucăm cu Olanda acasă în toamna lui 2012 pentru a-i prinde pe batavi mai relaxaţi după Campionatul European     DA
- Să ne deplasăm în Olanda spre finalul preliminariilor, atunci când „Portocala Mecanică" ar putea fi deja calificată    NU
- Meciuri uşoare în startul preliminariilor pentru a obţine minimum şapte puncte din primele trei etape    DA
- Să nu legăm niciodată două partide în deplasare     NU
- Să nu jucăm „duble" gen Olanda - Turcia sau Olanda - Ungaria     NU
- Să nu jucăm cu Olanda în martie 2013, când Liga I se va afla abia la începutul returului    NU
- Să jucăm ultimul meci chiar în ultima dată disponibilă din calendar pentru a evita eventuale „înţelegeri" între adversare    DA

Click pe infografie pentru a mări

infografie
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite