DORINEL MUNTEANU: „Mutu şi Tamaş n-au nici măcar bun-simţ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Neamţul“ a criticat dur escapada petrecăreţilor Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş dinaintea meciului cu amatorii din San Marino. Dorinel consideră că Victor Piţurcă a luat cea mai bună decizie când a anunţat că nu-i va mai convoca la lot pe Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş.

Munti este decanul selecţiilor de la prima reprezentativă, el jucând de 134 de ori pentru România între 1991 şi 2007.

 „Adevărul": Domnule Munteanu, cum vi s-a părut meciul cu San Marino?

Dorinel Munteanu: Bine că am reuşit să câştigăm. Sincer, cam asta mi s-a părut a fi şi diferenţa de valoare dintre cele două naţionale! Sunt însă premise ca să creştem în viitor, am mare încredere în selecţionerul Victor Piţurcă.

Ce părere aveţi despre această escapadă în care au fost implicaţi Mutu şi Tamaş?

E a nu ştiu câta oară când se petrece ceva de genul acesta. E inadmisibil! Nu mai contează că au lipsit câteva minute sau două ore. Programul de-aia e program, ca să fie respectat. Măcar din bun-simţ faţă de selecţioner, care-şi începea un nou mandat.

E bine că au fost excluşi sau am mai avea nevoie de ei în continuare?

Multă lume spune că avem nevoie de Mutu şi de Tamaş, dar e culmea să accepţi asemenea escapade. Dacă n-ai disciplină, naţionala devine o echipă de maidan. Nu trebuie să ne temem să luăm măsuri. Din cauză că s-au tot iertat aceste lucruri am ajuns aici cu naţionala. Sincer, la cât de emblematic e Mutu, ar fi trebuit să fie mai atent la ceea ce face, pentru că el e văzut ca un exemplu pentru tineri.

Pe vremea dumneavoastră se întâlnea aşa ceva?

Noi, cei din "Generaţia de Aur" eram cuminţi, nu prea le aveam cu astea. Mai ieşeam după victorii în oraş, dar nu ne permiteam în timpul programului să stăm la băutură sau mai ştiu eu ce...

Mai putea Mutu să ajute naţionala?

Eu am zis-o de mult că el are altele pe cap. Cred că singura lui motivaţie mai era să-l depăşească pe Hagi.

Dumneavoastră cum procedaţi la Oţelul cu petrecăreţii?

Nu sunt dur cu ei. Nu fac puşcărie la echipă. Am o serie de „reguli", cu ghilimelele de rigoare. Le-am spus ce aştept de la ei, au înţeles şi nu am avut probleme.

Ce credeţi că se va întâmpla, la partidele cu Luxemburg şi Franţa?

Nici nu mai contează dacă vom câştiga sau nu, pentru că suntem într-o perioadă de reconstrucţie şi trebuie să muncim mult ca să redevenim ce-am fost odată. Întreg fotbalul românesc trebuie să-l sprijine pe selecţionerul Victor Piţurcă, avem nevoie de multă răbdare acum. Cred că şansele să mergem la Euro 2012 sunt foarte mici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite