Ce începe prost... se termină la fel!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a făcut doar 1-1 în faţa Albaniei, încheind preliminariile aşa cum le-a început.

De la o vreme, naţionalei României îi merge tot mai rău. Tricolorii nu reuşesc să câştige nici măcar când sunt favoriţi clar. S-a întâmplat la egalul, 2-2, cu Belarus, şi aseară, cu Albania. Formaţia pe care în urmă cu patru ani o învingeam fără probleme la Bucureşti, cu 6-1, s-a pus curmeziş dorinţei noastre de a termina „triumfător" o campanie pe care am pierdut-o din startul ei, culmea, tot cu Albania, 1-1, la Piatra Neamţ.

Startul de meci a fost promiţător pentru România. Latovlevici a ratat prima ocazie mare a partidei, în minutul 9. Stelistul a primit o pasă de la Mutu, însă a şutat la colţul scurt, fără să-l surprindă pe portar. Cam atât am avut noi în prima repriză, pentru că, apoi, albanezii au trecut la „catedră". În minutul 27, dinamovistul Bakaj a centrat din corner pentru lovitura de cap a lui Salihi, care, singur-singurel la 6 metri, nu avea cum să rateze golul de 1-0. La doar 60 de secunde distanţă, gazdele ar fi putut duce scorul la 2-0. Roshi a intrat bine în careu, a şutat la colţul lung, însă pe lângă.

Luchin, primul gol la naţională

În repriza secundă am reuşit să echilibrăm balanţa. Albanezii s-au şi retras, dar asta a fost problema lor. Căpitanul Mutu a căutat cu disperare să-l egaleze pe Hagi la numărul de goluri sub tricolor, însă, cu 34 de reuşite, a rămas la o lungime distanţă în spatele „Regelui". Intrarea lui Bogdan Stancu a mai vitalizat atacul. Totuşi, o schimbare radicală în jocul nostru s-a văzut după ce Piţurcă l-a băgat şi pe Torje.

Fotbalistul lui Udinese a mai adăugat o treaptă la cutia de viteze şi-aşa „ramolită" a noastră. Golul nostru a venit după centrarea perfectă din corner a „Piticului". Mingea s-a scurs până la colţul lung, de unde a fost introdusă în „aţe" de Luchin, aflat la primul gol pentru naţională. Nu am reuşit să batem, meciul s-a terminat 1-1, iar pentru noi s-a dovedit că ce începe prost se termină la fel de prost. 1-1 în debutul preliminarilor cu albanezii, 1-1 la finalul calificărilor cu aceiaşi „fraţi" ai lui Demollari.

"Trebuie să ne declarăm mulţumiţi cu acest rezultat. Se putea întâmpla şi mai rău, noi suferim la mijloc. Nu mai sunt meciuri uşoare.''
Victor Piţurcă selecţioner România

"Discursul lui Victor Piţurcă a fost penibil, sfidător la adresa iubitorilor de fotbal. Cred că a folosit mai multe cuvinte decât de obicei, vreo 54.''
Cornel Dinu fost selecţioner România

Albania 1
Ujkani - Dallku, Teli, Lorik Cana, Lila - Bakaj (Hyka 67), Lala, Lilaj, Roshi (Muzaka 78) - Salihi, Bogdani (Ianuzi 46).
Antrenor: Josip Kuže
România 1
S. Lung jr - Luchin, Tamaş, D. Goian, Latovlevici - Lazăr (G.Bucur 87), Bourceanu, Cociş - Nicoliţă (Torje 63), Marica (Stancu 49), Mutu. Antrenor: Victor Piţurcă
Goluri: Salihi 27 / Luchin 78
Stadion „Qemal Stafa" (Tirana): 3000.
Arbitru: Gediminas Mažeika

Telex

Au greşit echipa României. Albanezii s-au chinuit să alcătuiască pe foile de meci echipa naţională a României, însă n-au reuşit decât să se facă de râs. În viziunea gazdelor, Victor Piţurcă i-a avut la dispoziţie pe Lobonţ, Tătăruşanu, Chivu, Contra, Raţ, Maftei, Florescu, Gabi Mureşan, Roman, Rădoi, sau Mihai Neşu.Kosovarii ne-au huiduit Imnul. Când s-a auzit la boxe „Deşteaptă-te, române!", fanii kosovari au huiduit îndelung. A fost suficient un fault mai dur al românilor pentru ca suporterii gazdelor să înceapă să strige „Ţiganii, ţiganii". În repriza a doua, meciul a fost întrerupt din cauza torţelor.

Piţi a modificat echipa. Aşa cum a anunţat după meciul cu Belarus, selecţionerul a făcut multe schimbări în primul unsprezece. Portarul Silviu Lung jr, fundaşul Iasmin Latovlevici şi fostul stelist Bănel Nicoliţă şi-au făcut loc în echipă de la startul partidei.„Naşu", înjurat la Tirana. Preşedintele Mircea Sandu a avut parte de huiduieli şi în Albania. Câţiva dintre români au scandat lozinci împotriva „Naşului" atât înainte de meci, cât şi în prima repriză. În plus, aceştia au afişat şi un banner pe care scria „DNA".

lMutu s-a certat cu arbitrii în pauză.  Supărat că arbitrul partidei nu i-a dat o lovitură liberă din preajma careului, Adi Mutu a răbufnit la pauză. S-a dus glonţ către centralul din Lituania şi i-a reproşat faza respectivă, gesticulând nervos.Tineretul a mai compromis o campanie. Naţionala Under 21, condusă de Emil Săndoi, a pierdut, aseară, la Piatra Neamţ, meciul cu Franţa, din preliminariile Euro 2013. „Cocoşii" s-au impus cu 2-0, într-un meci pe care l-au avut la discreţie. Astfel, după acest eşec, tricolorii şi-au compromis şansele la calificarea la turneul final.

România a jucat în formula: D. Moldovan - Beţa, Gugu, Rada, Ţigănaşu - Anton - Grozav, Stanciu, C. Matei, Alexe - Ţucudean.
Clasamentul grupei:
1. Slovacia 9p, 2. Franţa 9p,
3. România 5p, 4. Kazahstan 2p, 5. Letonia 0p.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite