Eric Abidal: "La meciul cu România va fi o luptă aprigă la mijlocul terenului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul francez Eric Abidal (FC Barcelona) a declarat că echipa României, pe care o va întâlni marţi în preliminariile Campionatului European din 2012, controlează foarte bine balonul şi dispune de jucători tehnici, iar lupta la mijlocul terenului va fi aprigă, informează site-ul oficial al FIFA.

"Bosnia a câştigat în Belarus şi luptă pentru calificare, vom avea meci cu ei acasă. Până atunci vrem ca prin parcursul nostru ca lider al grupei să le diminuăm şansele. România e o echipă care controlează balonul foarte bine, are jucători tehnici, care nu se dau în lături de la dueluri. Va fi o luptă aprigă la mijlocul terenului pentru câştigarea mingii. Va fi greu, formează un bloc, dar cu jucătorii noştri ofensivi putem face lucruri frumoase. Nu este o echipă precum Spania care monopolizează mingea tot timpul, dar pe teren propriu românii sunt capabili să aibă posesia. Prioritar este să câştigăm, cu cât avansăm în această campanie, cu atât vedem mai repede capătul tunelului. Parcursul este aproape perfect. De la venirea lui Laurent Blanc, jocul echipei s-a schimbat foarte mult", a spus Abidal.

Echipa naţională a Franţei a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), reprezentativa Albaniei, la care dinamovistul Elis Bakaj a intrat în minutul 69, într-un meci din grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, din care face parte şi România. Franţa şi România se vor întâlni marţi, de la ora 21.30, la Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite