La două reprize de extaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

rapidiştilor în competiţiile europene a reuşit să-l determine pe Copos să-şi ceară scuze că s-a gândit să-l demită. Astăzi, într-un meci în care echipa sa porneşte cu avantaj de un gol

rapidiştilor în competiţiile europene a reuşit să-l determine pe Copos să-şi ceară scuze că s-a gândit să-l demită. Astăzi, într-un meci în care echipa sa porneşte cu avantaj de un gol (marcat la Berlin, din penalti, de Vali Negru), Lucescu poate aduce Rapidului cea mai mare performanţă atinsă de acest club în Europa. "Ne trebuie concentrare maximă, pentru că întâlnim nişte maşini nemţeşti", a spus antrenorul din Grant. "Am mici probleme de sănătate, dar nici nu mă gândesc să nu joc. Avem avantaj din primul meci, dar rezultatul de la Berlin se poate întoarce împotriva noastră. Trebuie să fim atenţi", l-a completat pe Lucescu atacantul Daniel Niculae. "Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că nu am luat gol în cupele europene. Cred că ne-am mulţumi şi cu un rezultat de egalitate după confruntarea cu Hertha, deşi nu cred că va plânge nimeni dacă am câştiga din nou", a adăugat şi goalkeeperul Dănuţ Coman. "Vom lupta până la ultima suflare şi sperăm să fim susţinuţi de un stadion arhiplin, pentru că noi fără suporteri am avut numai probleme în Grant", a precizat şi căpitanul alb-vişiniilor, Vasile Maftei. Partida dintre Rapid şi Hertha Berlin se va disputa astăzi, începând de la ora 17.15, meciul fiind transmis de Antena 1.

Germanii au venit înjumătăţiţi
Fotbaliştii germani au ajuns la Bucureşti ieri la prânz, antrenorul formaţiei berlineze, Falko Gotz, având mari probleme în a alinia un prim unsprezece, lotul avut la dispoziţie fiind afectat de multe indisponibilităţi. Pe lângă Madlung, Boateng şi Basturk, care vor rămâne acasă din cauza cartonaşelor primite în partidele anterioare, şi Pantelici care nu are drept de joc în Cupa UEFA, tehnicianul german nu poate conta nici pe Simunici, Schroder, Neuendorf, Niko Kovacs, toţi fiind accidentaţi. "Am adus doar 17 jucători pentru că nu avem mai mulţi", a precizat ofiţerul de presă al clubului german. Cu toate astea, germanii au venit cu gândul să întoarcă rezultatul: "Avem nevoie de două goluri pentru a trece mai departe", a spus directorul general Dieter Hoeness. Berlinezii vor fi încurajaţi în "Potcoavă" de aproximativ 500 de suporteri, care vor trebui să facă faţă unui stadion plin până la refuz, pentru securitate fiind puşi la dispoziţie, din partea jandarmeriei, 500 oameni de ordine.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite