"Avem cheltuieli mari!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astfel au justificat conducătorii FRF preţul exorbitant al biletelor pentru meciul de mâine (ora 21:00, în direct pe TVR 1) cu Slovenia. Un tichet la tribuna I sau a II-a costă 100 de lei

Astfel au justificat conducătorii FRF preţul exorbitant al biletelor pentru meciul de mâine (ora 21:00, în direct pe TVR 1) cu Slovenia. Un tichet la tribuna I sau a II-a costă 100 de lei

27.800 de tichete au fost tipărite pentru a fi scoase la vânzare în vederea partidei România - Slovenia, contând pentru preliminariile Euro 2008. Preţul biletelor, destul de piperat, i-a dezamăgit pe suporteri, care au protestat şi la antrenamentul de duminică seară al tricolorilor.

Oficialii FRF nu sunt deloc afectaţi de aceste nemulţumiri ale fanilor. Dimpotrivă, ei susţin că echipa naţională a intrat într-o altă etapă din punct de vedere managerial, astfel încât, de acum înainte, cam acesta va fi standardul preţurilor de la bilete. "Nu se poate aşa ceva. Întotdeauna, la meciurile importante, jucătorii, dar şi antrenorii fac apel la noi, suporterii, chemându-ne pe stadion, dar nu-i interesează şi ce bani investim noi pentru a fi prezenţi acolo. Nu-i interesează pe cei de la federaţie decât interesul personal", a spus un fan al tricolorilor, prezent duminică seară la primul antrenament al naţionalei la Timişoara după revenirea din Slovenia.

Bossul FRF e supărat pe ziarişti

Mircea Sandu s-a justificat pentru preţul biletelor: "Păi charterul, hotelul, diurna costă ceva". "În plus, în această perioadă mai sunt implicate în diverse acţiuni şi echipa de tineret şi naţionala U19, astfel că în total cheltuim cam 300.000 de euro. Din vânzarea biletelor pentru acest meci de la Timişoara preconizăm să adunăm cam 250.000-300.000 de euro, aşa că deduceţi şi dumneavoastră cam care ar fi câştigul nostru după aceste acţiuni", a completat Lupescu. Federaţia nu va plăti niciun ban timişorenilor pentru folosirea arenei "Dan Păltinişanu". "Am ajuns la un acord cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc, care ne-a pus la dispoziţie gratuit stadionul. Totuşi, vorbim de echipa naţională. De acum înainte, trebuie să vă aşteptaţi la astfel de preţuri, indiferent că vom juca cu Olanda sau Albania. Steaua a jucat în Liga Campionilor acasă şi a avut preţuri de 3.000.000 de lei şi nu a mai fost atâta tam-tam", a conchis Sandu, care a şi găsit ţapul ispăşitor în acest scandal: presa!

Doar patru-cinci oraşe pot găzdui naţionala

Mircea Sandu s-a arătat intrigat când cineva l-a întrebat, potrivit unui zvon, dacă aceste preţuri piperate din Timişoara nu reprezintă de fapt un substrat pentru a întoarce naţionala la Bucureşti. "Nu depinde de acest meci dacă tricolorii vor mai juca sau nu pe Bega. Nu este exclus ca tot aici să evoluăm şi cu Olanda. Dar e prea devreme acum de stabilit. Abia în august vom lua o decizie, cu 60 de zile înainte. Totuşi, să ştiţi că doar patru-cinci oraşe din ţară pot găzdui astfel de partide". Oficialii federaţiei au parafat ieri un contract de colaborare, valabil patru ani, cu firma Gillette. Atât Sandu, cât şi Lupescu sunt încântaţi de noua colaborare. "Am mai avut un parteneriat în 1994, la Campionatul Mondial, şi ne-a mers bine. Sperăm ca şi acum să avem rezultate, şi împreună să mergem la Campionatul European", a opinat preşedintele FRF.

Zicu a fost ironizat de coechipieri

După semnarea documentelor, tricolorii au realizat o fotografie de grup chiar în curtea interioară a hotelului Reghina Blue, unde sunt cazaţi. Zicu, cunoscut pentru stilul său nonconformist, nu a scăpat de glumele colegilor, care i-au cântat în şoaptă: "Ianis Zicu are cioc şi pene", într-un amuzament general.

Ionuţ Lupescu, scos din încurcătură de şeful său direct

Prezent la conferinţa de presă de ieri, care a consfinţit parafarea unui nou contract de colaborare între FRF şi Gillette, Ionuţ Lupescu (foto), directorul general al FRF, a comentat scandalul biletelor: "Timişoara are cei mai înfocaţi suporteri din ţară, astfel încât sunt convins că vor veni în număr mare la meciul nostru cu Slovenia". "Kaizerul" a fost întrerupt la un moment dat de Mircea Sandu, preşedintele federaţiei: "Haideţi, domne, să terminăm odată cu acest subiect. Înainte de a comenta, ar fi bine să ne uităm şi la costurile noastre. La urma urmei, un bilet la peluze costă 10 dolari. Deci, cine stă prost cu banii se poate duce acolo".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite