Voleibaliştii români au câştigat clar primul meci cu Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Găzduit de Constanţa, primul meci din etapa a patra a Ligii Europene la volei (grupa A), rezervată echipelor masculine, dintre România şi Marea Britanie, a fost câştigat clar de formaţia pregătită de Stelian Moculescu şi Aurel Vlaicu: 3:0 (22, 20, 24).

Întâlnirea a durat 86 de minute, la ea asistând numai 350 de spectatori. În primul set, Marea Britanie a fost în avantaj până spre final (16-14, 21-20), românii reuşind să revină spectaculos. În următorul Radu Began şi colegii săi s-au detaşat (16-13, 21-17), impunându-se cu 25-20. În sfârşit, în ultimul act tot britanicii au avut iniţiativa până spre final (16-15, 21-19), echipa României reuşind să întoarcă rezultatul după un final disputat (26-24).

În acest meci Stelian Moculescu a folosit următorii titulari: Cristian Bartha (3 puncte) - Dan Borota (8p), Andrei Laza (7p), Laurenţiu Lică (16p), Cristian Chiţigoi (15p), Radu Began (7p) - Alexandru Călin. Au mai jucat: Adrian-Radu Gontariu (1p).

Meciul a fost arbitrat de Oleg Lukin (Rusia) şi Shlomo Brutman (Israel).

Cu acest succes România şi-a consolidat poziţia de lider în grupa A. Astăzi, tot la Constanţa (ora 18.00), se dispută meciul revanşă. Cealaltă dispută din grupă, Spania - Slovacia, este programată astăzi şi mâine.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite