Turneul final al Ligii Campionilor la volei masculin, amânat după accidentul aviatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat că turneul final al Ligii Campionilor la masculin, care trebuia să se desfăşoare, sâmbătă şi duminică, la Lodz (Polonia), a fost anulat, din cauza accidentului aviatic în care au murit preşedintele polonez Lech Kaczynski şi alţi oficiali.

"Clubul organizazor PGE Skra Belchatow şi Federaţia Poloneză de Volei au ajuns la un acord cu Confederaţia Europeană de Volei că nu se mai poate găzdui turneul final, aşa cum a fost programat iniţial. Turneul final a fost anulat la Lodz şi, împreună cu cluburile participante şi federaţiile lor naţionale, vom căuta cea mai bună soluţie de a reprograma meciurile în săptămânile viitoare", se arată în comunicatul oficial al CEV.

Semifinalele se joacă între PGE Skra Belchatow (Polonia)-Dynamo Moscova (Rusia), respectiv ACH Volley Bled (Slovenia)-Trentino BetClic (Italia).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite