Zalău şi Tomis au defilat în finale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finalele Diviziei A1 la volei s-au încheiat mai repede decât era de aşteptat. La masculin, Remat Zalău şi-a păstrat titlul de campioană cucerit anul trecut, câştigând primele trei dispute (din cele cinci posibile) cu Explorări Baia Mare, primele două în deplasare: 3:1 (18, 17, -23, 22), 3:1 (22, 18, -24, 17) şi 3:0 (17, 17, 20).

Confruntarea fetelor s-a încheiat cu o surpriză. Cu toate că a terminat sezonul regulat pe primul loc şi avea avantajul găzduirii a trei din cele cinci meciuri, Ştiinţa Bacău s-a înclinat în faţa Tomisului, grupare care a fost fondată în 2004: 3:2 (-11, 23, 22, -19, 14), 1:3 (22, -21, -16, -15), 0:3 (-23, -16, -21) şi 0:3 (-16, -12, -17).

Dacă pentru gruparea constănţeană acest titlu reprezintă o premieră, cum este şi prezenţa în finală a Elenei Butnaru, revenită recent din Italia, nu acelaşi lucru se poate spune despre căpitanul Claudia Gavrilescu-Cârstoiu şi Alexandra Trică. Prima a cucerit titlul cu RATB şi Rapid, iar cealaltă era campioană en-titre, ea făcând parte în anii trecuţi din lotul lui CSU Metal Galaţi. Pe locul 3, atât la masculin, cât şi la feminin s-au clasat echipele CS Dinamo Bucureşti.  

5 titluri de campioană a cucerit echipa masculină de volei din Zalău în istoria clubului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite