România, a şaptea victorie în Liga Europeană de volei masculin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de volei masculin a României a obţinut, sâmbătă, cea de-a şaptea victorie din grupa A a Ligii Europene, în deplasare, cu Slovacia, scor 3-1. Scorul pe seturi a fost 21-25, 26-24, 21-25, 18-25, după 104 minute de joc efectiv.

Tricolorii antrenaţi de Stelian Moculescu s-au apropiat şi mai mult de calificarea la Turneul Final Four, care va avea loc în 16-17 iulie, la Guadalajara. După nouă meciuri disputate în grupa A, România are un bilanţ de şapte victorii şi două înfrângeri, acumulând 16 puncte.

Celelalte adversare sunt clasate în ordine astfel: Spania, locul 2 (15 puncte), Marea Britanie, locul 3 (12) şi Slovacia, locul 4 (11).

Duminică, voleibaliştii români vor susţine al doilea meci cu slovacii, ultimele două meciuri din grupa A fiind programate pe teren propriu, la Constanţa, în 9 şi 10 iulie, cu Spania. Ibericii sunt calificaţi în calitate de naţiune organizatoare a Turneului Final Four, celelalte trei adversare fiind primele două clasate în fiecare din cele două grupe, plus formaţia de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite