Craiova: Voleibaliştii din Bănie, victorie de moral cu LPS Piatra-Neamţ
0în runda a 14-a a Diviziei A, echipa masculină de volei a SCM „U“ Craiova a învins astăzi, în Bănie, pe VCM LPS Piatra-Neamţ cu scorul de 3-0 ( 19, 23, 19).
Oltenii au avut emoţii doar în setul secund, când au fost conduşi cu 23-22, dar au reuşit să revină, obţinând o victorie de moral, după cum a precizat antrenorul Dănuţ Pascu.
„A fost o victorie muncită şi meritată. Aşa cum am spus, ne-am pregătit foarte bine între pauza dintre tur şi retur şi aşteptăm roadele muncii noastre. Băieţii mi-au arătat astăzi adevăratul lor potenţial şi cred că putem creşte de la joc la joc. A existat şi un moment important în meciul de astăzi, în setul doi, la scorul 22-23, de unde am reuşit să revenim şi să câştigăm. După aceea, am fost convins că nu avem cum să mai scăpăm Victoria. O victorie important şi în clasament, dar şi pentru moral“, a declarat Pascu după meci.
„Ne aşteaptă un alt joc dificil, marţi, 26 ianuarie, de la ora 17.30, tot acasă, cu Remat Zalău şi sper să repetăm evoluţia de astăzi“, a adăugat tehnicianul echipei din Bănie.
Dănuţ Pascu a folosit următorul sextet: Andrei Stoian, Adrian Briscan, Daniel Todoran, Raul Oprişor, Nicolae Munteanu, Adrian Terpea – Alexandru Călin (libero). Au mai jucat: Ionuţ Teleleu, Marian Bala şi Filip Todor.