„Penicilina“ nu le prieşte gălăţencelor

Echipa feminină din Iaşi a reuşit şi în acest an să o învingă pe deţinătoarea titlului. Antrenorul emerit Nicu Roibescu crede că experienţa elevelor sale a fost crucială. Toamna trecută, CSU Metal Galaţi suferea un eşec (1:3) neaşteptat la Iaşi. Istoria s-a repetat săptămâna trecută. „Nu vreau să mă umflu în pene!“, declară Nicu Roibescu.

Trei ani a dominat Metal Galaţi întrecerea feminină de volei. Lucrurile încep însă să se schimbe. Să fie o reacţie a altor grupări sau un efect al problemelor financiare cu care se confruntă gruparea din oraşul dunărean? Până vom avea răspunsul final - primăvara viitoare, când se va decide campioana, să dăm Cezarului ceea ce merită.

Campioană naţională în 1970 şi 1971, prima în această ipostază dintre echipele româneşti de volei din provincie, Penicilina Iaşi nu stă nici ea pe roze. O spune antrenorul emerit Nicu Roibescu (73 de ani), omul care a trecut la cârma acestei grupări în 1966:

„Nu avem niciun sprijin pe plan local cu excepţia Fabricii de Medicamente. Aici există o fundaţie, mai este şi primăria, însă banii se duc mai mult la fotbal deşi Penicilina a fost mai mereu cea mai valoroasă echipă a urbei prin rezultatele obţinute. Ne descurcăm cu ce mai cade printre degete...".

Prea multă pregătire... strică

Şi atunci care ar fi secretul victoriei categorice (3:0 / 25-19, 25-20, 25-18) obţinute săptămâna trecută în faţa campioanei en-titre Metal Galaţi?  Om care a văzut multe la viaţa sa, Nicu Roibescu dă un răspuns măsurat:

„Nu vreau să mă umflu în pene acum. Jucătoarele Galaţiului sunt mai bine cotate decât ale noastre. Cred că ele nu s-au mobilizat la meciul cu noi. Ne-au subestimat, iar atunci când au încercat să revină n-au mai putut. Cred că au şi ceva probleme interne, însă n-aş vrea să vorbesc despre ele".

Penicilina se bazează în acest an pe serviciile antrenorului Daniel Banu, care a lucrat în trecut la echipe masculine. Să fie această schimbare o altă explicaţie a „resuscitării" Penicilinei? „Jucătoarele noastre au experienţă, iar unele dintre ele au evoluat la competiţii internaţionale majore.

Cu fetele este mai dificil de lucrat decât cu băieţii. Oricum, un antrenor trebuie să fie un bun diplomat, un fin psiholog. În trecut am avut nişte probleme pentru că am lucrat, la un moment dat, prea mult la pregătirea fizică. Şi am pierdut un meci acasă pentru că trei dintre ele erau moi, cum spunem noi,
în volei".

„Voleiul este un sport imprevizibil"

Fără concediu de foarte mulţi ani, dedicat în totalitate meseriei de antrenor - „alţii preferă să-şi ia ore, însă eu am preferat să fac doar ceea ce ştiu cel mai bine" -, Nicu Roibescu a fost prudent când s-a referit la deplasarea la Bucureşti, de sâmbătă.

„Metal a învins pe Dinamo, la Bucureşti. Noi am câştigat cu Galaţiul. Nu înseamnă însă că Penicilina se va impune la Dinamo doar prin prisma acestor rezultate. Voleiul este un sport imprevizibil. De la o minge poţi pierde un set şi chiar meciul. Poate tocmai de aceea mi-a şi plăcut atât de mult acest sport. Şi încă îmi place. Dacă nu ar fi aşa, la vârsta mea m-aş retrage undeva. Nu pot însă să trăiesc fără volei", a concluzionat Nicu Roibescu.