Tiger Woods, din accidentare în accidentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentat din luna aprilie, americanul Tiger Woods, fost nr. 1 mondial, a declarat forfait pentru Openul britanic de golf (10-17 iulie), al 3-lea de Mare Şlem al anului, potrivit anunţului făcut de jucător, marţi, pe site-ul său oficial.

"Din păcate, am fost sfătuit să nu particip la Openul britanic. Cum am mai spus-o deja, nu voi relua competiţia decât atunci când vor fi sută la sută pregătit'', scrie Woods pe site-ul său.

''Nu vreau să risc să mă accidentez şi mai tare. Înainte era altfel, însă acum am devenit mai înţelept. Sunt foarte dezamăgit şi doresc să transmit scuzele mele fanilor British Open'', a adăugat Woods.

Tiger Woods (35 ani), care îşi tratează o problemă la genunchiul stâng (deja operat de patru ori în cariera sa) şi o alta la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng, nu a mai jucat un turneu întreg de la Mastersul Augusta, de la începutul lunii aprilie. Victorios în 14 turnee de Mare Şlem, jucătorul american de golf nu a mai câştigat un turneu din noiembrie 2009.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite